10.09.2019 00:18

Bugetarii pot sta fără frica restructurărilor

Bugetarii pot sta fără frica restructurărilor
Galerie foto

VIOLETA STANCIU


Până la finalizarea celor trei rânduri de alegeri, respectiv cele prezidențiale, locale și parlamentare, care se vor întinde până spre toamna anului viitor, angajații din sistemul bugetar pot sta liniștiți, pentru că nimeni nu-și va asuma riscul de a trece la disponibilizări masive de personal în această perioadă. Cel puțin așa susține vicepreședintele Sindicatului Administrației Publice „Forța Legii” Dâmbovița, Emil Pleșa, din dubla sa calitate, aceea de funcționar public, dar și de politician. „Este o perioadă în care nu se mai pune problema de restructurări de personal în administrația publică locală. Urmează alegerile prezidențiale, după care localele și parlamentarele și nimeni nu-și asumă acest risc”, a punctat Emil Pleșa. Rămâne de văzut ce se va întâmpla după cele trei runde de alegeri și ce strategie de lucru va adopta noul Guvern care se va instala la Palatul Victoria în privința salariaților din sistemul bugetar. „Sunt pentru înlăturarea angajaților aduși pe criterii politice și pile” „Nu sunt de acord cu diminuarea locurilor de muncă, dar dacă se vrea performanță și se vrea o restructurare în bine a administrației publice locale, trebuie să aibă la bază următoarele premise – pregătire, performanță și implicare. Sunt pentru înlăturarea angajaților aduși pe criterii politice și pile și aici, într-adevăr, sunt de acord să plece de unde au venit. Nu există ciclu electoral ca atunci când se schimbă stăpânul, că e primar, că e președinte de CJD, că sunt parlamentari și ajung la putere, să nu se angajeze pe criterii politice, să se plătească munca pe care au făcuto în campania electorală. Aceștia nu sunt numai în administrația publică, sunt în toate domeniile de activitate... și în deconcentrate... sunt peste tot. Așa îi plătesc pe cei care lipesc afișe și fac campanie electorală. Pentru această categorie de oameni, eu sunt pentru înlăturarea lor. În administrația publică locală trebuie să-și desfășoare activitatea oameni pregătiți și competenți care trebuie să-și facă munca pe domeniul lor. Fiecare trebuie să fie pregătit pe domeniul lui și nu să fie pregătiți de laboratoarele politice. Au fost simulări de concursuri, au fost concursuri la care au participat numai ei și asta vă spune cineva care cunoaște... Așa se procedează peste tot”, a menționat liderul de sindicat, Emil Pleșa, vicepreședintele Sindicatului Administrației Publice „Forța Legii” Dâmbovița, vicepreședintele PMP Dâmbovița.