16.10.2017 00:19

Budapesta revendică Ardealul, Bucureştiul rămâne mut

Galerie foto

GEORGE COANDĂ

Revin asupra sfidărilor Budapestei la adresa României. Nu este o obsesie. Este o insatisfacţie pe care mi-o produce, şi nu numai mie, dar unor milioane de români, nu atât Budapesta revanşardă şi şovină, cât nenorocita asta de „clasă politică” românească şi guvernările pe care le generează şi din sânul căruia ajung pe fotoliul de la Cotroceni preşedinţii României. Şi guvernele care se perindă pe la Palatul Victoria, şi preşedinţii ţării stau cu capul, precum struţul, vârât în nisip. Au lăsat să avanseze cancerul iredentismului maghiar. A, da, dar cel mai iresponsabil, în această privinţă, este Parlamentul României, care ar fi trebuit, fără menajamente, să declare ilegal UDMR, care a ajuns sub cupola Parlamentului cu complicitatea iresponsabilă a forţelor politice româneşti. Şi care UDMR face, fără nicio reticenţă, politica antiromânească a Budapestei. Ar fi timpul, cât nu este prea târziu, să fie cauterizat acest cancer al iredentismului care, dacă, şi la Casa Poporului şi la palatele Cotroceni şi Victoriei trezirea la realitate nu se va produce, ar putea duce la o kosovarizare sau catalonizare a României. Or, pentru mine, două situaţii extrem de periculoase fac să-mi sune un semnal de alarmă. Primul: lentoarea condamnabilă care marchează organizarea unor manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri. Ca şi cum prin România ar bântui o îngrozire faţă de Budapesta şi UDMR. Al doilea, parcă legato: neamendarea oficialilor budapestani care consideră Transilvania propria feudă. O amendare dură a declaraţiilor fascistoide ale acestor oficiali şi interzicerii acestora să umble brambura pe pământul românesc al Ardealului ar arăta că nu ne este teamă, altminteri mi-e teamă că vorbim de înaltă trădare naţională. Doar cu câteva zile în urmă, Orban Viktor a îndemnat, oficial, întreaga maghiarime trăitoare prin România, Ucraina, Slovacia, Austria şi serbia să militeze prin toate mijloacele pentru refacerea „Ungariei Mari”. Şi să spună cineva – cum i-am auzit pe unii oportunişti români – că, dom’le, Budapesta n-a cerut niciodată oficial, după primul Război Mondial aşa ceva. Uite, acum zănaticul premier budapestan a făcut-o revendicativ şovin. În afară de câţiva comentatori pe la unele televiziuni comerciale care au atras atenţia asupra pericolului, oficial o… tăcere asurzitoare. Am vrut să zic, aiuritoare. Ruşine!