01.09.2016 00:05

Brezoaele a rezistat în 10

Brezoaele a rezistat în 10
Galerie foto

❚ Tărtășești a jucat cu om în plus vreme de o oră, dar gazdele au evoluat cu multă determinare și nu au pierdut

COSTINEL NEAGU


Stadionul din Brezoaele. Spectatori: 200. Au marcat: Tudorache (13) / Costea (53). Șuturi la poartă: 8-13. Șuturi pe poartă: 3-5. Cornere: 3-5. Au arbitrat: Cristian Catană - Aron Pitiș, Vlăduț Savu. Observator AJF Dâmbovița: Ioan Negoescu. Cartonașe galbene: Dinescu (17), V. Badea (20), Florea (77), Tănase (90) / Micu (14), Sandu (29), Manea (82), A. Badea (90+3). Cartonaș roșu: Enache (30). La juniori: 0-0.

Brezoaele: Tănase - I. Ioniță, Neagu, Stanciu, I. Ștefan - Relenschi, B. Tudorache (61 Căpălău - 90 Nițu), Florea (90+2 Zamfir), Dinescu - Badea, Enache. Antrenor: Mădălin Ioniță.

Tărtășești: Curiman - Stoian (16 Lețu), Mocanu (46 Dobre), M. Sandu, Micu (46 Tudor) - Mustafa (76 Manea), Costea, Muscalu, A. Badea - F. Sandu, V. Matei. Antrenor: Stelian Isac.

„Derby-ul sudului”, cum a fost numit de spectatorii celor două echipe, a adunat în tribune aproape 200 de spectatori. Rivalitatea dintre cele două echipe era cunoscută, meciurile dintre Tărtășești și Brezoaele fiind din totdeauna spectaculoase. Tărtășești începe mai bine și are prima șansă în minutul 5, când A.Badea scapă singur cu Tănase, dar nu mai are suflu să finalizeze acțiunea. În minutul 13 se deschide scorul. Stoian pierde o minge în tușă, Florea intră în careu și Micu este nevoit să faulteze, iar Bogdan Tudorache transformă fără probleme. Oaspeții răspund prin Mustafa (21), care ratează o șansă bună din careul mic. Chiar dacă evolua cu un om minus (eliminat Enache în minutul 30), Brezoaele este aproape să-și dubleze avantajul în minutul 33. Florea execută foarte periculos o lovitură liberă de la 25 de metri, însă mingea se duce puțin peste poartă. Ultima șansă a reprizei o notăm în contul oaspeților, A. Badea (43) șutând puțin peste poartă.

Tărtășești se trezește după pauză

Dentaș începe tare repriza secundă și egalează la prima acțiune de atac. A. Badea centrează perfect pentru Costea (53), iar mijlocașul de la Tărtășești marchează cu capul, din șase metri. Patru minute mai târziu, vizitatorii sunt aproape să preia conducerea pe tabelă. Muscalu execută periculos o lovitură liberă de la 25 de metri, însă mingea ocolește de puțin poarta. Amfitrionii au și ei o bună ocazie prin Dinescu (62), numai că șutul acestuia ratează de puțin ținta. Ultima șansă de gol o au oaspeții, Muscalu (90) ratând victoria. Tărtășești a jucat cu om în plus vreme de o oră, dar Brezoaele a evoluat cu multă determinare și nu a pierdut.