12.11.2019 00:09

Bravo, Chindia! Rușinică, CSM Târgoviște volei!

Bravo, Chindia! Rușinică, CSM Târgoviște volei!
Galerie foto

COSTIN MIHAI

 


 

Echipele de fotbal și de volei ale urbei au jucat, practic, în același timp, însă numai una contează cu adevărat, Chindia Târgoviște. Pentru care s-au deplasat la Ploiești 5.000 de dâmbovițeni, mulțumiți de remiza obținută în condiții speciale cu Universitatea Craiova (1-1), de vreme ce Ivancic a fost eliminat încă din minutul 28. Un gest necontrolat al croatului, suplinit de colegi prin efort comun și disciplină tactică. Bravo, Chindia! Voleibalistele de la CSM Târgoviște au fost cartofi prăjiți cu brânză rasă, pierzând al doilea meci consecutiv, 1-3 cu Știința Bacău. Circul cu craci lungi continuă pe banii târgoviștenilor, care vor mai cotiza probabil cu vreo 10 miliarde, pentru a susține salariile a încă două-trei jucătoare ceva mai competitive, ce vor fi aduse în iarnă. Altfel, până și podiumul poate fi ratat, în condițiile în care CSM București nu mai există. Locul 6, din 11 echipe! Rușinică, CSM Târgoviște - volei!