06.01.2021 00:17

Botezul Mântuitorului și botezul nostru creștin

Această sărbătoare - în cărțile bisericești - se mai numește Epifanie sau Teofanie, adică arătare. S-a arătat Sfânta Treime; Tatăl care a grăit: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru care am binevoit…” (Matei, III, 17), Fiul - Iisus Hristos, cel ce se boteza în apele Iordanului și Duhul Sfânt, arătat în chipul porumbelului ce stătea deasupra lui Iisus. Pentru prima oară de la Nașterea lui Iisus, se arată în chip deplin Treimea cea de o Ființă și nedespărțită. Se mai numeste această sărbătoare „arătare” și pentru că Sfântul Ioan Botezătorul a arătat lumii pe Iisus când Acesta a venit la el să se boteze, zicând: „Iată mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatele lumii” (Ioan, I, 29). Arătarea Sfintei Treimi și arătarea în lume a lui Iisus Hristos reprezintă începutul lucrării de mântuire a omului din robia păcatului strămoșesc, așa cum primirea Tainei Sfântului Botez este începerea mântuirii fiecărui creștin. Botezul nostru, al fiecăruia, este „o poartă a cerului, pentru că Dumnezeu deschide și așază cerul în noi și se așază El Însuși în ființa noastră prin Taina Sfântului Botez” (Grigore Palama). Ar trebui să ne aducem aminte de propriul nostru botez, de frumusețea pe care am primit-o, de faptul că am devenit sălașe ale Prea Sfintei Treimi, că cerurile s-au deschis odată cu botezul nostru, când am fost cufundați în cristelniță. Când ne uităm în apă, ni se reflectă chipul. La fel ar trebui să ne uităm în apa Botezului și să vedem frumusețea ascunsă în această Taină, pe care a primit-o fiecare dintre noi. Botezul Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu este același cu botezul celor care veneau la Ioan sau cu botezul pe care îl primesc astăzi credincioșii. Botezul lui Ioan era o pregătire în vederea primirii credinței și a Botezului pe care avea să-l aducă omenirii Iisus Hristos prin trimiterea Duhului Sfânt la Cincizecime: „Eu unul vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălțămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc” (Matei, III, 11). Nu trebuie să confundăm Botezul creștin cu botezul lui Ioan, pe care l-a primit Iisus, nici să credem cumva că Iisus s-a botezat fiindcă ar fi avut nevoie de curățire de păcate. Iisus a fost om asemenea nouă întru toate, în afară de păcat (Evrei, IV, 15). Fiecare dintre noi trebuie să redevină ceea ce a primit în dar de la Dumnezeu prin Taina Botezului și a Mirungerii. Dacă am pierdut această sfințenie, de lumină și har, prin păcatele pe care le-am săvârșit, o putem restaura în noi înșine prin Taina Pocăinței sau a Spovedaniei, așa cum ne învățau odinioară Sfinții Părinți, ca fiind un „botez al lacrimilor”. Atunci când ne mărturisim păcatele în fața părintelui duhovnic, nu facem altceva decât să reînnoim haina botezului. Cu prilejul sărbătorii Botezului Domnului se săvârșește sfințirea cea mare a apei sau Aghiasma Mare, deoarece această apă sfințită are trei mari puteri: putere curățitoare și sfințitoare a sufletelor și a trupurilor, putere de vindecare de boli sufletești, dar și putere izgonitoare de duhuri necurate. Creștinii consumă această apă sfințită timp de opt zile, începând cu ziua de azi, deoarece aceasta devine sfințitoare pentru viața cea veșnică, numărul opt fiind simbolul veșniciei. Să-L rugăm pe Hristos Domnul să ne dea harul Lui prin această apă sfințită, Să strălucească în inimile noastre, Să deschidă ochii gândului spre înțelegerea evanghelicelor Sale propovăduiri, ca noi să trăim bucuria de a fi chemați ca fii ai lui Dumnezeu după har.

Pr. Robert Stăncescu, Parohia Gheboia