05.01.2018 00:20

Botezul Domnului

Galerie foto

În programul iconografic al catapetesmei, peretele ce uneşte naosul de Sfântul Altar, momentul Botezului Domnului Iisus Hristos este aşezat în simetrie cu momentul Schimbării Sale la Faţă, în raport cu icoana centrală. Dincolo de a ilustra ordinea evenimentelor din viaţa Domnului Hristos, catapeteasma sublimează dimensiunea duhovnicească a Botezul Domnului ca Teofanie, revelare a Mântuitorului ca Fiu al lui Dumnezeu.

De altfel, cele două evenimente sunt însoţite de mărturisirea Tatălui: „Tu eşti Fiul Meu iubit” (Mt. 3, 17 şi Mt. 17, 5; Mc. 1, 11 şi Mc. 9, 7). Icoana nu este o fotografie, ci o reprezentare, o expresie a descoperirii pe care Dumnezeu a făcut-o către Biserică privitor la o Persoană sau la un moment din istoria mântuirii. Rolul icoanei este nu de a reda o realitate, ci de a o revela, de a deschide ochii inimii şi pe cei ai minţii spre Dumnezeu, de a sprijini procesul de îndumnezeire a omului în integralitatea sa. În acest context, scenariul iconografic şi imaginea iconografică sunt o invitaţie nu la aprecierea măiestriei iconarului, ci la trăirea adevărurilor de credinţă, la cunoaşterea lui Dumnezeu şi la împlinirea poruncilor Sale, respectiv de a ne percepe pe noi înşine în raport cu Cel după al Cărui Chip suntem zidiţi şi de a ne strădui să ajungem la starea pentru care am fost creaţi, de desăvârşire. De aceea, icoana nu se realizează după cum îşi imaginează pictorul momentul reprezentat, ci după cum stabilesc rânduielile bisericeşti (erminiile). Succesiunea sărbătorilor de la sfârşitul şi începutul anului calendaristic (decembrie – ianuarie) subliniază, o dată în plus, realitatea Întrupării Fiului lui Dumnezeu, arătând că aceasta nu este o închipuire, aşa cum afirmau dochetiştii (eretici din primul veac al erei creştine, care spuneau că Întruparea nu este un eveniment real, ci doar aparent). Această realitate îşi găseşte împlinirea în Moartea şi Învierea Mântuitorului, la fel de reale şi acestea. De aceea, mărturia auzită de martorii Botezului Domnului („Tu eşti Fiul Meu iubit întru care am binevoit”) este cu atât mai importantă cu cât ea evidenţiază identitatea de Fiu al lui Dumnezeu a Mântuitorului Hristos, respectiv identitatea Sa de Dumnezeu, iar – prin aceasta – posibilitatea mântuirii noastre, a tuturor. Cuvântul de mărturisire al lui Dumnezeu Tatăl îşi va găsi răspuns în mărturisirea Sfântului Apostol Petru către Mântuitorul: „Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Mt. 16, 16), respectiv în cuvântul Mântuitorului către Dumnezeu Tatăl: „Părinte, în mâinile Tale îmi încredinţez sufletul Meu” (Lc. 23, 46) – cuvinte pe care şi noi ar trebui să le gândim şi să le rostim în fiece zi a vieţii noastre.

Preot Marian Dobrescu, Parohia Pucioasa II