22.07.2014 00:07

Boriga chiar nu mai vrea la Chindia

Boriga chiar nu mai vrea la Chindia
Galerie foto

❚ Consiliul Local Municipal își va desemna în ședința ordinară de joi, 24 iulie, un nou reprezentant în structura supremă de conducere a clubului de lângă Turn ❚ Presa portocalie spune că favorit să preia această funcție este Adrian Baicu, un tânăr apropiat executivului Primăriei Târgoviște ❚ Cum la nivelul CLM alianțele sunt imprevizibile, nu ar fi exclus ca PSD și PP-DD să-și impună un reprezentant în AGA de la Chindia, pe Cosmin Bozieru

COSTIN MIHAI

 


 

Gabriel Boriga a anunțat în urmă cu două săptămâni că se va retrage din Adunarea Generală a Asociaților de la AFC Chindia, unde apărea ca reprezentant al Consiliului Local Municipal Târgoviște. Iată că fostul primar nu a revenit asupra deciziei, iar CLM își va desemna în ședința ordinară de joi, 24 iulie a.c., un nou reprezentant în structura supremă de conducere a clubului târgoviștean. Boriga abia ce fusese reales în AGA de la Chindia, iar retragerea lui subită a suprins pe multă lume. Fostul primar ar fi nemulțumit de faptul că CJD a numit aici un tânăr din cadrul instituției, pe George Stoica, fără un CV important în sportul sau administrația locale.

{GOOGLE_AD_BOX1}

Bozieru și Baicu ar fi variantele de înlocuire

Presa apropiată PDL spune că favorit să preia această funcție este Adrian Baicu, un tânăr apropiat executivului Primăriei Târgoviște, numai că el va trebui votat de consilierii locali. Cum la nivelul CLM alianțele sunt imprevizibile, nu ar fi exclus ca PSD și PP-DD să-și impună un reprezentant în AGA de la Chindia. Spre exemplu, Cosmin Bozieru, președintele PP-DD Târgoviște, a adunat șase opțiuni la ultimul vot exprimat pe subiect, chiar și fără sprijinul PSD, direcționat atunci către Boriga, care a avut mai multe cu cinci. „Am văzut și eu că va trebuit desemnat un alt reprezent în AGA de la Chindia, însă nu știu sigur dacă voi aspira la această funcție. Rămâne să am anumite consultări și să mă gândesc mai bine”, s-a exprimat Bozieru.