30.07.2015 00:04

Boriga anunță un sezon mai modest la baschet

Boriga anunță un sezon mai modest la baschet
Galerie foto

❚ „Datoriile trebuie plătite și se vor plăti. De data aceasta, în dauna performanței. Pentru a construi ceva în viitor, e normal să ai un sezon ceva mai retras din punct de vedere al performanței și al investițiilor”, a transmis fostul primar al municipiului Târgoviște ❚ „Nu e deloc dureros că a plecat căpitanul Ancuța Stoenescu la Arad, pentru că asta ne dorim. Nu poți să ții niște jucătoare de o asemenea valoare, propunându-le un proiect de locul 7-8”, am extras o nouă declarație interesantă oferită de Gabi Boriga

COSTIN MIHAI


Gabriel Boriga a anunțat că echipa de baschet va fi sacrificată nu doar financiar, dar și ca nivel de performanță, în sezonul viitor.

Așa se explică și plecările importante din această vară, începând cu antrenorul Dan Fleșeriu și continuând cu două dintre jucătoarele de forță, liderul Chrissy Givens și căpitanul Ancuța Stonescu.

„Aveam două variante din bugetul care există. Să câștigăm un nou titlu sau să se plătească datoriile. S-a considerat că, pentru continuitate, este mai bine să se câștige încă un titlu, însă acum acele datorii cu siguranță trebuie plătite și se vor plăti. De data aceasta, în dauna performanței, pentru că altfel nu se poate. Pentru a construi ceva în viitor, e normal să ai un sezon ceva mai retras din punct de vedere al performanței și al investițiilor”, a anunțat fostul primar al municipiului Târgoviște.

 

Cât câștigă Dragan Nesic în Turcia?

Boriga a ținut să precizeze că vorbește doar ca un om de sport, fără a avea vreo implicare la Clubul Sportiv Municipal Târgoviște, unde nu este nici măcar președinte onorific.

„Nu e deloc dureros că a plecat căpitanul Ancuța Stoenescu la Arad, pentru că asta ne dorim. Nu poți să ții niște jucătoare de o asemenea valoare, propunându-le un proiect de locul 7-8”, am extras o nouă declarație interesantă a fostului primar.

Gabriel Boriga s-a arătat total nemulțumit de chiria foarte mare pe care clubul o plătește pentru a folosi Sala Sporturilor.

„Sper să nu mai plătim 150 de milioane la sală pe lună”.

Cei care administrează Polivalenta târgovișteană au reacționat imediat, spunând că, de fapt, chiria este cu mult mai mică.

„Într-o singură lună s-au plătit 135 de milioane, însă, de obicei, este de 60-70 de milioane. Suma prezentată public de domnul Boriga este una exagerată”.

Altfel, Gabi Boriga a explicat și de ce s-a ajuns la despărțire și în cazul lui Dragan Nesic, sârbul care a pregătit echipa de volei a clubului.

„Salariul lui din Turcia, de la Bursa, este cât 80% din bugetul de salarii de la CSM Târgoviște, secția volei”, a precizat Gabriel Boriga.