24.07.2014 07:20

Blestemul apei de la Moreni, pe cale să se destrame

Blestemul apei de la Moreni, pe cale să se destrame
Galerie foto

❚ Recepția lucrărilor se face parțial, fiind necesară pentru branșările gospodăriilor din Moreni la rețeaua de apă, în special ale celor din zona Schela Mare ❚ Morenarii vor beneficia de apă potabilă non-stop și nu cu „porția”, așa cum se întâmplă acum ❚ Sistemul nu se poate pune în funcțiune în totalitate din cauza întârzierilor apărute la proiectul derulat prin Compania Națională de Investiții

 

ANA MARIA POPESCU


Astăzi, la Moreni, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, împreună cu reprezentanții administrației locale vor face recepția parțială a lucrărilor de alimentare cu apă și canalizare realizate cu bani de la Compania Națională de Investiții (CNI).

 

Potrivit autorităților județene, această recepție parțială a lucrărilor este necesară pentru branșările gospodăriilor din Moreni la rețeaua de apă, în special ale celor din zona Schela Mare.

{GOOGLE_AD_BOX1}

Președintele forului administrativ județean susține că deși o parte dintre lucrările realizate pe POS Mediu, derulate prin Compania de apă, au fost finalizate, nu se pot face conexiunile la rețeaua de alimentare și nu se poate pune în funcțiune tot sistemul din cauza întârzierilor apărute la proiectul derulat prin Compania Națională de Investiții.

„Recepția parțială ne va permite să începem branșamentul la apă pentru cetățenii din Schela Mare și din alte zone ale orașului”

Recepția parțială a lucrărilor deznoadă ițele problemelor cu apa de la Moreni. Astfel, cetățenii vor beneficia de apă potabilă non-stop și nu cu „porția”, așa cum s-a întâmplat până acum. Lucrările de branșare a locuințelor la rețeaua publică de apă potabilă vor dura în jur de două luni.

„La Moreni va avea loc recepția parțială a lucrărilor de alimentare cu apă și canalizare realizate prin intermediul Companiei Naționale de Investiții pe raza acestui municipiu. Este extrem de important lucrul acesta pentru că noi am finalizat parte din lucrările pe POS 1 Mediu pentru alimentare cu apă, în special în zona Schela Mare, dar nu se pot face conexiuni la rețea și nu poate fi pus în funcțiune tot sistemul datorită întârzierii lucrărilor prin Compania Națională de Investiții. Recepția parțială ne va permite să începem branșamentul cetățenilor din Schela Mare și din alte zone ale orașului la rețeaua publică de alimentare cu apă și furnizarea în regim normal, 24 de ore din 24, de apă potabilă către acești cetățeni. Lucrările de branșare vor dura probabil undeva la două luni”, a declarat Adrian Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.