20.11.2020 00:19

Black Friday la românii... colonizați

Black Friday la românii... colonizați
Galerie foto

GEORGE COANDĂ


Și a fost și de astă dată Black Friday. Adică – reproduc o reclamă generalistă de pe internet – „ziua cu cele mai mari reduceri din an, o zi de senzație datorită experienței acumulate în fiecare an, atât de magazine cât și de cumpărători, dar și datorită diversității magazinelor participante”. Ok! De Black Friday cică găsești ce vrei și ce nu vrei pe bani cât te ține punga, chimirul, pușculița. Cu alte cuvinte, este o zi comercială pentru ăia pe care nu-i dă bogăția afară din casă. Și că despre asta este vorba, românii au dat buzna de-a valma în mall-uri, ca apucați de streche, să ia la „preț redus”, cică „reduceri sănătoase” sau „prețuri speciale” niște „promoții”, și nu oriunde, ci pe la niște „principale magazine participante la Black Friday. Vedeți, șmecheria asta comercială are loc în „magazine Black Friday” care pun la vânzare „branduri Black Friday” cu „reduceri Black Friday”. Iar anul ăsta românii au parte de două zile de Black Friday. Baftă, nu-i așa? Vreți să știți de unde vine ziua asta de... generozitate capitalistă? Păi de unde să vină dacă nu de la americani? Cică, yes, conform tradiției yankee, Black Friday pică în ziua de după a patra joi a lui noiembrie, care este Ziua Recunoștinței (Thanksgivingday), când li se taie, tot conform tradiției, gâtul curcanilor – doar unul e grațiat de președintele Statelor Unite la Casa Albă – și toată suflarea aia de pe acolo clamează „God bless America!”. Cum pe la noi nu există o astfel de zi – mă mir că, mimetici cum suntem, n-o luarăm precum Halloween-ul și Valentine’s Day -, ai noștri o puseră pe 13 a lui noiembrie, anul ăsta. Na, ca să fie cu ghinion! Și fuse, la prima strigare, că, după cum zisei, urmează un bis Black Pandemic Friday. Asta e. De unde i se trage numele? Firește de la o zi de vineri când a fost lansată peste Atlantic prima dată și de la „echilibru pozitiv” la angloamericani asociat cu culoarea neagră. Am ținut să vă lămuresc ca să nu cumva să credeți că numele i se trage de la pandemia asta întunecată precum mormântul. Black Friday la români, hai să fim sinceri, este o zi tristă. Ziua săracilor momiți/păcăliți cu... acadele precum, odinioară, pieile roșii. Suntem trăitori într-o colonie!