25.06.2020 00:19

Bizare alianțe Politice

Bizare alianțe Politice
Galerie foto

GEORGE COANDĂ


Cum alegerile locale și parlamentare se apropie în viteză – știți, timpul nu are răbdare! – partidele au intrat într-un fel de delirium tremens și ca să aibă un avantaj (n.b. : nu în interesul națiunii, hai să fim serioși!) se gândesc, deocamdată tactic, cam cum s-o dreagă ca să le meargă, ca atare ce alianțe să pună la cale. Și pe chestia asta de psihologie politică, în spațiul presei, dar și în cel public circulă cele mai surprinzătoare zvonuri privind niște bizare alianțe politice. Ca, de pildă, o posibilă strângere de mână între Pro România și PNL, până una-alta la palier local. Or, dacă s-ar petrece așa ceva, alegătorii de rând, milioane, „talpa țării”, s-ar întreba pe bună dreptate ce îngemânare filosofico-ideologică ar exista între cele două partide, unul social-democrat, celălalt neoliberal popular. E drept, privite astfel lucrurile nu există, certamente, nici una. Totuși, hai s-o spunem p-aia dreaptă, în Românabsurdistanul politic, nicio formație cu firmă de partid, n-are, pe bune, nicio filosofie. Sunt doar niște firme politice. Atât și nimic mai mult. După treizeci de ani de trădări și dezastre economice și sociale, românii s-au cam prins, inteligenți cum sunt din fire, cum stă treaba cu așazisele partide. Căci, în Românabsurdistan, să nu ne mai mințim, n-avem partide, doar niște găști de interese, niște triburi care n-au depășit stadiul de peșteră și care se bat ca să pună mâna pe mamutul Puterii. Că, de, ciolanul mamutului este mai plin de sevă decât un os de bou. Și cum în zilele noastre, bântuite și de molima Coronavirusului, bătălia electorală anunțându-se destul de greu, al dracului de greu, de câștigat de unul singur, a început sarabanda alianțelor, în aparență contra naturii, între triburi, indiferent dacă se află în grota de dreapta sau de stânga. Pofta este de neostoit pentru osul mamutului Puterii. Și loco și central. Restul, adică națiunea, nu contează.