18.07.2019 00:09

Biletele pentru meciul cu Viitorul se vând ca pâinea caldă

Biletele pentru meciul cu Viitorul se vând ca pâinea caldă
Galerie foto

❚ La Chindia se impune înființarea un departament de marketing, care să gestioneze profesionist imaginea clubului. Ar trebui să înceteze specula cu materiale promoționale cu însemnele clubului, vândute la negru de persoane din interior ❚ Într-un sondaj realizat pe Facebook, peste 70% dintre cei care și-au exprimat votul consideră că Viorel Moldovan nu procedează corect ținându-l pe Cristi Cherchez în afara lotului de 18, golgheterul echipei în ultimele patru sezoane ❚ Suporterii Chindiei au mai votat online că Dragoș Pătru ar fi mai potrivit decât Ciprian Iugulescu în postura de organizator de competiții, procentul fiind chiar și mai mare, peste 95%


COSTIN MIHAI

 


 

Impresionantă mobilizarea suporterilor Chindiei pentru meciul de vineri, de la Ploiești, cu Viitorul Constanța (ora 21.00), care au achiziționat încă din prima zi peste 2.000 de bilete. Cei mai mulți se vor deplasa cu mașinile personale, însă clubul pune la dispoziție și mijloace de transport. Club care ar trebui să facă pasul către nivelul următor și să profite de interesul foarte mare manifestat de suporteri în aceste momente. Se impune înființarea un departament de marketing, care să gestioneze profesionist imaginea clubului. Ar trebui să înceteze specula cu materiale promoționale cu însemnele clubului, vândute la negru de persoane din interior!

Votul suporterilor, peste 70% în favoarea lui Cherchez!

Într-un sondaj realizat pe Facebook, peste 70% dintre cei care și-au exprimat votul consideră că Viorel Moldovan nu procedează corect ținându-l pe Cristi Cherchez în afara lotului de 18, golgheterul echipei în ultimele patru sezoane. Suporterii Chindiei au mai votat online că Dragoș Pătru ar fi mai potrivit decât Ciprian Iugulescu în postura de organizator de competiții, procentul fiind chiar și mai mare, peste 95%. Deciziile aparțin, așa cum este normal, conducerilor executive și tehnice ale clubului, care au realizat promovarea Chindiei în Liga 1. Sondajele pot reprezenta instrumente utile pentru cunoașterea opiniilor suporterilor, într-o societate în care începe să se contureze o educație a cifrelor. Nu pledăm în apărătorii opiniilor exprimate de fanii Chindiei, însă e interesat de analizat modul în care gândesc și, de ce nu, poate că scot la iveală și anumite realități.