15.01.2020 00:15

Bilanțul controalelor pe 2019

V. STANCIU


Ieri, la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dâmbovița a avut loc prima conferință de presă din anul 2020. În cadrul acesteia, inspectorul șef al ITM Dâmbovița, ing.Marius Lixandru a prezentat raportul de activitate pe anul 2019. Pentru realizarea acțiunilor stabilite în Programul Cadru de acțiuni al Inspecției Muncii în domeniul relațiilor de muncă, I.T.M. Dâmbovița a efectuat în anul 2019 controale de fond, tematice și cu caracter preventiv la toate categoriile de angajatori care angajează salariați pe baza de contract individual de muncă. Obiectivele principale de verificare le-au constituit: identificarea cazurilor de muncă nedeclarată, respectarea legislației muncii privind angajarea în muncă, executarea contractelor de muncă și încetarea acestora, stabilirea și respectarea duratei timpului de muncă și de repaus, stabilirea și acordarea drepturilor salariale precum și a celorlalte drepturi ce decurg din munca prestată, accesul fără discriminare pe piața muncii al tuturor persoanelor apte de muncă, respectarea clauzelor contractelor colective de muncă, transmiterea și completarea registrului general de evidență în format electronic. În anul 2019, prin acțiunile de control desfășurate în domeniul relațiilor de muncă s-au obținut următoarele rezultate:1378 angajatori controlați; 150 angajatori sancționați; 232 sancțiuni contravenționale aplicate; 2.099.600 lei valoare amenzi aplicate;2.547 masuri de intrare in legalitate.

Despre campaniile de control dispuse la nicel național

De asemenea, inspectorul șef al ITM Dâmbovița, Marius Lixandru a trecut în revistă și acțiunile care au vizat campaniile naționale de control, respectiv identificarea și combaterea muncii nedeclarate și respectarea prevederilor cu privire la timpul de muncă și timpul de odihnă. Potrivit acestuia, în luna iunie 2019 s-a efectuat campania națională de control vizând identificarea muncii nedeclarate la angajatorii care activează în domeniul construcțiilor. Cu această ocazie au fost verificați 59 de angajatori, au fost identificate 8 persoane desfășurând activitate fără contract individual de muncă, și constatate 108 deficiențe pentru care au fost dispuse amenzi în valoare de 173.500 lei. „În luna august 2019 ITM Dâmbovița a efectuat o campanie de controale vizând evaziunea fiscală și munca „la negru“ împreună cu inspectorii din cadrul ANAF. Cu această ocazie au fost verificați 11 angajatori și au fost dispuse amenzi în valoare de 21.500 lei. Campania vizând verificarea timpului de muncă/timpului de odihnă în domeniul fabricării produselor textile, confecțiilor, pielăriei și încălțămintei în domeniul relațiilor de muncă, care s-a desfășurat în două etape: prima în luna iulie 2019 și a doua în luna septembrie 2019 și care s-a concretizat cu următoarele rezultate: 48 de angajatori verificați, 5 sancțiuni contravenționale aplicate și amenzi în valoare de 24.000 lei. În perioada 14 - 18 noiembrie 2019, I.T.M. Dâmbovița a desfășurat acțiuni de control în cadrul campaniei organizate la nivel național, privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă și de odihnă pentru conducătorii auto, a legislației și a directivelor europene ce vizează detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii transnaționale transpuse în legislația națională (în cazul șoferilor straini care tranzitează țara). În cadrul acestei campanii au fost efectuate acțiuni comune de control cu reprezentanții ISCTR vizându-se inclusiv identificarea în trafic a lucrătorilor care efectuează activități de transport, în special pe mașini de mare tonaj (tiruri) și verificarea acestora din punct de vedere al formelor de angajare și al timpului de lucru executat. Au fost efectuate 28 de controale în urma cărora au fost dispuse 61 de măsuri de intrare în legalitate și au fost aplicate amenzi în valoare de 41.500 lei”, a relatat inspectorul șef al ITM Dâmbovița, Marius Lixandru.