23.12.2020 00:17

Bilanțul anului 2020 la PSD Dâmbovița

Bilanțul anului 2020 la PSD Dâmbovița
Galerie foto

VIOLETA STANCIU


Ieri, la sediul Organizației PSD Dâmbovița, a avut loc ultima conferință de presă din acest an a social democraților dâmbovițeni, la care au participat Corneliu Ștefan, președintele PSD Dâmbovița, Cristian Daniel Stan, secretarul executiv al PSD Dâmbovița și Titus Corlățean, președintele executiv al PSD Dâmbovița. Primul la cuvânt a fost secretarul executiv al PSD Dâmbovița, Cristian Daniel Stan care a ținut să mulțumească atât târgoviștenilor, cât și dâmbovițenilor pentru încrederea acordată în acest an Partidului Social Democrat, la alegerile locale și parlamentare, și să-i asigure că nu vor fi dezamăgiți de alegerea făcută. ,,Este un moment de bilanț, de final de an, un an care a fost destul de dificil și foarte dens din punct de vedere atât al evenimentelor politice, dar și raportat la provocările cărora a trebuit să le facem față în această perioadă. Vreau să le mulțumesc dâmbovițenilor, vreau să le mulțumesc târgoviștenilor pentru încrederea pe care ne-au acordat-o și îi asigur că nu–i vom dezamăgi. De asemenea, vreau să le urez un an nou mult mai bun decât acest an și mai ales să aibă parte de sănătate, pentru că anul acesta, mai mult poate ca oricând, am realizat cât de importantă este sănătatea. Așadar, sărbători cu bine, cu sănătate, să dea Dumnezeu să ne vedem cu bine și anul care vine, iar sub aspect politic și administrativ sunt convins că nu o să vă trădăm încrederea, chiar dacă din punct de vedere electoral urmează o perioadă de acalmie, până în 2024”, a declarat secretarul executiv al PSD Dâmbovița, Cristian Daniel Stan, primarul municipiului Târgoviște.

„Vreau să-i asigur pe dâmbovițeni că nu-i vom dezamăgi”

Adevăratul bilanț al anului 2020, care se încheie peste câteva zile, a fost făcut de către președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan! Acesta a ținut să sublinieze că 2020 a fost pentru PSD Dâmbovița anul victoriilor pe linie, dar în primul rând anul transformărilor radicale în Organizația PSD Dâmbovița. ,,Suntem la finalul unui an foarte greu, suntem la finalul unui an care din punct de vedere politic, dar și administrativ a fost un an plin de evenimente. Pentru că suntem la un moment de bilanț vreau să spun că anul 2020 a fost pentru PSD Dâmbovița anul victoriilor, dar în primul rând anul transformărilor și o spun cu toată responsabilitatea. Împreună cu Titus Corlățean, cu Cristi Stan și nu în ultimul rând împreună cu colegii noștri am decis în luna ianuarie 2020 să candidăm într-o echipă puternică pentru a transforma Organizația PSD Dâmbovița și am avut dreptate în acel moment când am spus foarte clar că Organizația PSD Dâmbovița nu este pe un drum corect. Nu a fost o luptă ușoară, a fost o luptă foarte grea, a fost o luptă în interiorul organizației... și vreau să vă aduc aminte că este pentru prima dată când în Organizația PSD Dâmbovița au avut loc alegeri între două echipe. Această izbândă nu a fost a noastră, a celor trei din fața dumneavostră, această izbândă nu a fost a echipei care a câștigat, această izbândă a fost a Organizației PSD Dâmbovița. Această izbândă a fost un răspuns la ceea ce își doreau dâmbovițeni. Schimbările produse în rândul Organiației PSD Dâmbovița s-au văzut cel mai bine în rezultatele alegerilor din 27 septembrie și nu în ultimul rând din 6 decembrie. PSD Dâmbovița s-a situat pe locul trei în Regiunea Sud Muntenia la alegerile locale, iar tot pe 27 septembrie în județul Dâmbovița, PSD Dâmbovița a câștigat 63 de primari, majoritate în CJD și nu în ultimul rând președintele CJD. La alegerile parlamentare ne-am situat pe locul IV la nivel național, cel mai bun loc pe care a putut să-l obțină Organizația PSD Dâmbovița în istoria acestei organizații și cum am spus înainte de alegerile locale și parlamentare s-a dovedit după alegerile parlamentare, din punct de vedere politic, și în interiorul organizației PSD, și la nivel județean, și la nivel național, că noi ca și echipă am făcut istorie. La alegerile parlamentare am obținut cinci mandate de parlamentari, un mandat de senator și patru mandate de deputat și am arătat în tot anul 2020 că nu suntem adepții lucrurilor la jumătate. Am dorit să câștigăm alegerile locale și parlamentare și le-am câștigat, iar acum la sfârșit de an vreau în primul rând să mulțumesc dâmbovițenilor pentru toată susținerea pe care ne-au acordat-o, vreau să mulțumesc colegilor mei din Organizația PSD Dâmbovița și nu în ultimul rând vreau să mulțumesc reprezentanților mass media. Vreau să-i asigur pe dâmbovițeni că nu-i vom dezamăgi, ne-am asumat o luptă foarte grea, ne-am asumat un drum foarte greu, pentru că obiectivul nostru este acela de a dezvolta comunitățile locale. Urez tuturor dâmbovițenilor multă sănătate, pentru că am trăit un an greu și din punct de vedere al sănătății. Urez dâmbovițenilor un an nou mai bun și anul 2021 să ne găsească sănătoși, dar și mai uniți. Dumnezeu să ne dea cele mai bune gânduri atât pentru noi, cât și pentru comunitățile locale pe care le reprezentăm’’, a precizat președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.