31.10.2014 00:20

"Biblioteca școlară - hartă de idei"


Galerie foto

❚ Proiectul a fost inițiat în parteneriat cu Biblioteca „I.H. Rădulescu” Dâmbovița și Centrul Europe Direct din Târgoviște, fiind dedicat Zilei Internaționale a Bibliotecilor școlare ❚ Activitatea metodică a pus în valoare importanța cărții în educație, s-au căutat împreună cele mai eficiente și atractive forme de a primi elevii în bibliotecă, de a-i conștientiza că prin lectură există o șansă de a înțelege mult mai bine problematica vieții ❚ „Merită să găsim cele bune soluții, în așa fel încât să determinăm elevii să vină către noi, către bibliotecă și mai ales către carte”, a declarat prof. Aurora Solomon, directorul CCD Dâmbovița

VIRGIL VOINESCU


 

Ieri, 30 octombrie a.c., în sala de pregătire metodică a Casei Corpului Didactic (CCD) Dâmbovița, cu prilejul Zilei Internaționale a Bibliotecilor Școlare, bibliotecarele (cadre didactice auxiliare) din învățământul preuniversitar dâmbovițean s-au întâlnit în cadrul activității metodico-științifice intitulate „Biblioteca școlară – hartă de idei”.

Proiectul a fost inițiat de CCD Dâmbovița și biblioteca sa, prin director prof. Aurora Solomon și bibliotecar Manuela Dragoș, în parteneriat cu Biblioteca „I.H. Rădulescu” Dâmbovița și Centrul Europe Direct din Târgoviște. CCD a început agenda din acest an didactic cu un proiect de mare importanță pentru educația elevilor.

Activitatea metodico- științifică a pus în valoare contribuția cărții în educație, s-au căutat împreună cele mai eficiente și atractive forme de a primi elevii în bibliotecă, de a-i conștientiza că prin lectură există o șansă de a înțelege mult mai bine problematica vieții.

 

„Noi și profesorii de limba română am mai rămas

să găsim activitățile cât mai atractive”

La întâlnire au participat 35 de bibliotecare care au abordat, în prima parte a activității, subiectul privind „Biblioteca școlară – idei practice pentru desfășurarea activităților de atragere a elevilor în bibliotecă”. Prezentările au fost realizate de bibliotecarele Vera Căpruciu (CN „N. Titulescu” Pucioasa) și Mihaela Dumitra (CE „Ion Ghica” Târgoviște), pe marginea acestora realizându-se o consfătuire și o dezbatere privind ideile practice diseminate.

Cea de-a doua parte a programului a adus participantele în fața unui workshop de educație non-formală: „Atelier de teatru labirint” – formator Vlăduț Andreescu, bibliotecar metodist la Biblioteca Județeană Dâmbovița și manager Europe Direct Târgoviște. Activitatea s-a încheiat cu opinii, propuneri și o evaluare pe baza unui chestionar de feed-back.

„Noi și profesorii de limba română am mai rămas să găsim activitățile cât mai atractive, cât mai eficiente de a-i conștientiza pe tineri că nu «religia click-ului» este fundamentală, ci cartea rămâne până la urma urmelor prieten fidel. Și pentru carte merită să găsim cele bune soluții, în așa fel încât să determinăm elevii să vină către noi, către bibliotecă și mai ales către carte”, a declarat prof. Aurora Solomon, directorul CCD Dâmbovița.