26.05.2022 00:15

Biblioteca Județeană „I.H. Rădulescu”, în sprijinul elevilor pentru lectură

Biblioteca Județeană „I.H. Rădulescu”, în sprijinul elevilor pentru lectură
Galerie foto

*Din ce în ce mai multe clase de elevi vin la Biblioteca Județeană, în grup organizat, pentru a face un tur al instituției și permise de bibliotecă

 

În ultimul an, Biblioteca Județeană „I.H. Rădulescu” Dâmbovița a implementat un nou proiect educațional prin care elevii unităților de învățământ sunt atrași către lectură. Acțiunea demarată de filiala județeană presupune ca bibliotecarii de la secția împrumut, să meargă în teritoriu, la diferite școli și licee, în care le sunt prezentate elevilor ofertele de lectură și mulți dintre aceștia își fac permis de bibliotecă. De asemenea, potrivit directorului Serviciului Relații cu Publicul, din cadrul Bibliotecii Județene, Alexandru Ștefănescu, după perioada pandemiei, din ce în ce mai multe clase de elevi vin la Biblioteca Județeană, în grup organizat, pentru a face un tur al instituției și permise de bibliotecă. 

„În tot acești ani au fost foarte multe eforturi pentru popularizarea serviciilor bibliotecii. Odată cu ridicarea restricțiilor avem foarte multe cereri, nu numai de activități de animație culturală, ci și cereri din partea unităților de învățământ de a populariza serviciile bibliotecii în rândul elevilor din respectivele unități de învățământ. Am dezvoltat și un serviciu extern. La momentul actual este compus din colegii noștri bibliotecari, de la secția împrumut, care chiar s-au deplasat în două unități de învățământ. Una a fost în afara municipiului Târgoviște, cealaltă un liceu din Târgoviște și au prezentat elevilor serviciile noastre. Au și făcut numeroase permise, dar la fel avem și unități de învățământ, care au venit cu diverse clase la bibliotecă. Dacă până acum, aceste evenimente erau ocazionale, acum se desfășoară cu regularitate, deci trebuie să facem programări pentru astfel de vizite. De aici vine și creșterea numărului de utilizatori” , a transmis Alexandru Ștefănescu, directorul Serviciului Relații cu Publicul, din cadrul Bibliotecii Județene „I.H. Rădulescu” Dâmbovița.

 

 

Ștefan Khalil