18.11.2020 00:19

Basarabia, încotro?

Basarabia, încotro?
Galerie foto

GEORGE COANDĂ


Duminică, noiembrie a.c., pe pământul românesc de la est de Prut, răpit cândva de hulpavul imperialism țarist și, datorită unui bizar joc geopolitic, devenit după prăbușirea lagărului comunist european și chiar a URSS însăși… Republica Moldova, un fals stat falimentar, a avut loc al doilea tur de scrutin prezidențial. Bătălia s-a dat între proeuropeana Maia Sandu și prorusul până în măduva oaselor grobian, lipsit de bun simț politic, Igor Dodon. Un antiromân care ar șterge de pe harta Europei România cu salve de rachete rusești, ba chiar și cu o bombă atomică muscălească. Se poate spune că, așa cum a arătat bătălia, s-a dat la baionetă. Iar rezultatul, detașat în favoarea candidatei Maia Sandu, rezultat așteptat cu vădit... interes geopolitic și de Moscova, și de București, dar și de Bruxelles, Berlin și Washington, s-a dovedit a fi mai mult decât grăitor. Și asta pentru că, așa minisculă cum e, de doar 93.846 km pătrați suprafață, Basarabia, pardon Republica Moldova, este o miză geopolitică uriașă, aflată cum e între frontiera de este a UE/NATO și spațiul Comunității Statelor Independente/CSI dominat de respirația de gheață siberiană a Kremlinului. Într-un fel, rezultatul este o surpriză: proeuropeana Maia Sandu l-a învins, en fanfare, pe Igor Dodon. Am spus că este un rezultat surpriză știut fiind faptul că Moscova încă are un cuvânt greu de spus (influență sovietică remanentă în conștiința multor români basarabeni = „sindromul Stockholm“), însă tânăra generație și diaspora au învins... Kremlinul lui Putin. Este un semn de bine al renașterii conștiinței românești dincolo de Prut. Va ține seama Maia Sandu de acest fapt într-adevăr istoric? O fi Maia Sandu o recunoscută proeuropeană, dar încă are unele rețineri față de o firească/ obligatorie reparație istorică națională: Reunirea Basarabiei cu Patria Mamă România. Bucuria ei de acum - o să vedem dacă dă dovadă de înțelepciune - trebuie să fie moderată și să se pregătească să primească în plex loviturile Moscovei iritate. Nu va avea nicio clipă de liniște. Dar va avea și multe răni de vindecat ale Basarabiei. Să-i ținem pumnii. Iar ea să-și îndrepte permanent ochii spre București. Iar Bucureștiul să țină ușa deschisă!