20.09.2022 00:14

Bărbat din Republica Moldova, depistat cu ședere ilegală

Bărbat din Republica Moldova, depistat cu ședere ilegală
Galerie foto

Polițiștii de imigrări din Dâmbovița au desfășurat, la data de 17 septembrie a.c., o acțiune pe linia combaterii șederii ilegale a străinilor, pe raza de competență. Astfel, în cadrul activităților întreprinse, polițiștii au depistat pe raza localității Târgoviște, un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din Republica Moldova, care nu mai îndeplinea condițiile șederii pe teritoriul României.

Din verificări a reieșit că acesta a intrat legal în România, însă la expirarea dreptului de ședere nu a părăsit teritoriul țării noastre. Urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele acestuia decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească țara în termen de 15 zile.

De asemenea, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 400 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Biroul pentru Imigrări al Județului Dâmbovița