09.06.2016 00:18

"BABEL F.A.S.T. are un scop pentru toți participanții"


Galerie foto

interviu cu Nazanin Mehraein

ANDREI VASILIU


Nazanin Mehraein (foto dreapta) este o tânără actriță, născută în Iran, care lucrează ca păpușar, dramaturg și dansatoare. A absolvit Universitatea din Teheran, specializându-se în mânuirea păpușilor și a marionetelor. A făcut dans contemporan și de performanță și a fost profesor de teatru de păpuși în Iran. La Festivalul BABEL F.A.S.T. 2016, Nazanin a susținut un atelier denumit „Manipularea spațiului negativ interior”, despre o tehnică de mânuire a păpușilor.

Rep.: Ce gânduri ai despre colaborarea cu Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște?

Nazanin Mehraein: Este grozavă! Am văzut unele lucrări de artă expuse aici, nu îmi găsesc cuvinte pentru nivelul artistic al producțiilor companiilor de teatru participante! Spectacolul pentru copii a fost bine organizat și a fost însoțit de descrieri și definiții ale show-ului scenă cu scenă. De asemenea, apreciez ospitalitatea echipei teatrului!

Rep.: Ce așteptări ai cu privire la atelierele pe care le susții în cadrul festivalului?

N.M.: Atelierul este, pentru mine, legat mai mult de procedură, așa cum am spus la fiecare întâlnire. Sper ca participanții să înțeleagă ce este arta contemporană, să fie liberi și să spargă granițele dintre mediile artistice.

Rep.: Ce părere ai despre copiii care vin la ateliere?

N.M.: Sunt perfecți!

Rep.: Când ai început să organizezi astfel de ateliere?

N.M.: Fiecare atelier este diferit pentru mine. Facem exerciții de încălzire, exerciții bazate pe dans contemporan. Totul depinde complet de temă, care este diferită în fiecare țară și pentru fiecare vârstă. Aș putea spune că am început aceste ateliere în urmă cu trei ani.

Rep.: Este pentru prima oară când te afli în Târgoviște? Cum ți se pare orașul?

N.M.: Da, pentru mine este prima dată când vin aici și mă simt foarte fericită, atât de fericită! Oamenii cu care lucrez sunt inteligenți și implicați, toți vor să contribuie. Există un scop, un sens pentru toți cei care participă în festival și asta îmi place la BABEL F.A.S.T.