13.02.2020 00:18

"Avem nevoie de o reformă constituțională în România"


Galerie foto

❚ Mai mult, liderul ALDE Dâmbovița, a mai declarat că este nevoie și de o reformă administrativă, făcând referire la reducerea numărului de parlamentari, la maximum 300 de persoane

 

ȘTEFAN KHALIL


Ieri, președintele ALDE Dâmbovița, Ionel Petre, a susținut o conferință de presă la sediul filialei județene. Unul dintre aspectele principale pe care le-a atins în timpul discursului său a fost despre reforma constituțională, declarând că România are nevoie de așa ceva. Mai mult, liderul ALDE Dâmbovița, a mai declarat că este nevoie și de o reformă administrativă, făcând referire la reducerea numărului de parlamentari, la maximum 300 de persoane. Un motiv foarte clar pentru adoptarea acestei legi ar fi faptul că în 2009, românii au votat pentru trecerea la parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari. ,,Sper că suntem aproape de o reformă constituțională, pentru că sunt multe probleme. În momentul de față, sesizez cu durere despre Constituția României care a devenit…dincolo de o mică cărticică cu niște culori, a devenit o lege care este tratată voluntar. Îmi convine… țin cont de ea, nu îmi convine…nu țin cont de ea. Se fentează Constituția și nu este în regulă. Conform Constituției, orice partid sau alianță vine cu propunere de premier și de guvern, va fi luat în calcul de către președinte. În caz contrar, președintele are dreptul să desemneze. La noi s-a pus căruța înaintea boilor și deja premierul, înainte de consultări a desemnat pe cineva. Pe partea reformă administrativă, au fost mai multe situații, una a apărut populistă și preluată de la cineva pe care eu…culmea, nu-l respect, dar asta nu înseamnă că ideea nu este bună. Aici mă refer la reducerea numărului de parlamentari, la 300. Într-adevăr, a fost ideea lui Băsescu, dar prin voință populară, printr-un referendum…s-a stabilit așa ceva. Ar trebui pus în aplicare pentru că au trecut de atunci aproape 10 ani. Un lucru care a fost perceput ca propunere populistă, însă au fost și voci care au susținuto, tocmai pentru că a fost supusă unui referendum, iar poporul român au votat-o”, a opiniat Ionel Petre, președintele ALDE Dâmbovița.