19.07.2017 00:18

Avalanșă de amenzi în Dâmbovița

Avalanșă de amenzi în Dâmbovița
Galerie foto

❚ Polițiștii din județ au aplicat 67.343 de sancțiuni contravenționale, iar cele mai multe dintre ele, 53.612, au fost aplicate participanților la trafic ❚ O veste bună este că, pe toate palierele de infracționalitate, s-au înregistrat mai puține fapte față de perioada similară a anului trecut

C.D


Ieri, 18 iulie, la sediul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, a fost organizată o conferință de presă de bilanț. Inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, comisar șef de poliție Danil Zepiși, a prezentat evaluarea activităților desfă- șurate de polițiști în primul semestru al acestui an și măsurile dispuse pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor pe perioada sezonului estival. Astfel, din statisticile poliției, a reieșit, că în perioada ianuarie-iunie a.c., infracționalitatea sesizată a cunoscut un trend descendent, înregistrându-se o scădere de 13,4%. Infracțiunile judiciare sesizate au scăzut cu 12,7%, iar cele de altă natură cu 26,2 %. Infracțiunile de „lovire sau alte violențe” au fost mai puține cu 14%, cele de „amenințare” cu 8,6%, iar tâlhăriile cu 15,3%. Diminuări semnificative se regăsesc și pe palierul furturilor, respectiv o scădere de 11,3%, iar în ceea ce privește infracțiunile de tâlhărie, acestea au scăzut și ele cu 15,3%. ?i la infracționalitatea stradală sesizată, s-au înregistrat scăderi (- 13,8% fapte). Au fost înregistrate mai puține furturi (- 21), tâlhării (- 1) și infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri (- 1), toate comise în mediul stradal. Referitor la dosarele penale cu autori necunoscuți, în perioada supusă analizei, s-au remarcat scăderi în sensul că au fost înregistrate cu 15% mai puține lucrări penale cu autor necunoscut. În perioada supusă atenției, polițiștii au organizat 7 razii și 695 de acțiuni, dintre care 132 au fost pe linie de poliție rutieră, 64 pe linie de ordine publică și 74 în domeniul investigațiilor criminale. Pentru diverse abateri, în primele șase luni ale acestui an, polițiștii din Dâmbovița au aplicat 67.343 de sancțiuni contravenționale, dintre care 1.085 au fost la Legea 12/1990, 9.526 pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, 122 pe linie de pază și protecție a bunurilor și 322 în domeniul silviculturii. Cele mai multe amenzi, 53.612, au fost aplicate participanților la trafic ca urmare a abaterilor comise.