13.12.2018 00:25

Autorizația de construire pentru mall

Autorizația de construire pentru mall
Galerie foto

❚ „Cred că în luna decembrie 2019, în municipiul Târgoviște, vom avea un complex comercial extraordinar de util și de frumos”, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan ❚ „Se mai discută în momentul de față de termenul exact în care va fi finalizat drumul de acolo, care face legătura între B-ul Regele Carol și B-ul Petru Cercel. Lucrarea de canalizare este finalizată și se va face recepția săptămâna viitoare. Eu cred că cei de la mall se vor apuca de lucru, poate chiar anul acesta, dacă vremea va permite”, a mai spus edilul

 

VIOLETA STANCIU

 


 

S-au amplificat discuțiile, dar și acțiunile concrete... pentru demararea lucrărilor la mall-ul de la UM Gară! Mai mult de atât, firma care va demara această investiție, așteptată de ani de zile de către târgovișteni și dâmbovițeni, a solicitat ieri Primăriei Târgoviște eliberarea autorizației de construcție. Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, împreună cu vicepreședintele CJD, Alin Manole, dar și cu personalul de specialitate de la Direcția de Investiții s-au întâlnit, la începutul acestei săptămâni, cu reprezentanții firmei P.K. GRIZZY SRL, care și-a luat angajamentul ca până la sfârșitul anului 2019 să predea mall-ul la cheie. „Am avut, la începutul acestei săptămâni, o întâlnire cu cei care vor construi mall-ul (n.n. firma P.K. GRIZZLY SRL), cred că a fost o discuție lămuritoare pe toate aspectele. Aștept, din zi în zi, să depună cerere pentru eliberarea autorizației de construcție. A fost prezent d-ul Alin Manole, vicepreședinte CJD, dar și responsabilii de la Direcția de Investiții... Am avut o discuție fructuoasă, spun eu, și cred că în luna decembrie 2019, în municipiul Târgoviște, vom avea un complex comercial extraordinar de util și de frumos. Se mai discută în momentul de față de termenul exact în care va fi finalizat drumul de acolo, care face legătura între B-ul Regele Carol și B-ul Petru Cercel. Lucrarea de canalizare este finalizată și se va face recepția săptămâna viitoare. Eu cred că cei de la mall se vor apuca de lucru, poate chiar anul acesta, dacă vremea va permite. Este una dintre cele mai mari investiții private făcute în municipiul Târgoviște și este chiar utilă, în condițiile în care cu toții mergem la Ploiești”, a declarat ieri, în conferința de presă pe care a susținut-o, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan. Nici nu s-a terminat bine conferința de presă că a și sosit vestea mult așteptată, respectiv înregistrarea la Primăria Târgoviște a cererii de eliberare a autorizației de construcție.