04.03.2021 00:25

Au demarat lucrările la DJ 71 Târgoviște-Băleni

Au demarat lucrările la DJ 71 Târgoviște-Băleni
Galerie foto

ȘTEFAN KHALIL


Ieri, a fost dat startul modernizării celor 16 km de drum din lotul care leagă Târgoviștea de Băleni. La acest eveniment important pentru județul Dâmbovița au participat președintele Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, însoțit de cei doi vicepreședinți, Antonel Jîjîie și Luciana Critea. De asemenea, au mai participat primarii localităților pe unde se va întinde acest proiect: municipiul Târgovi ște, Ulmi, Comișani, Bucșani și Băleni. Aceste lucrări de reabilitare vor avea loc la lotul II, iar valoarea proiectului depășește 42.000.000 de lei. Modificările care vor avea loc în zonele respective, vor duce la îmbunătățirea mai multor tronsoane de drum. Poriectul lotului II va cuprinde 1,1 km de drum în municipiul Târgoviște, 2,2 km în comuna Ulmi, 7,2 în localitatea Comișani, 3,8 km în comuna Bucșani și 1,5 km în Băleni. De asemenea, lotul II face parte din proiectul care urmărește modernizarea a patru drumuri județene în lungime de peste 62 de km, situate pe raza a 15 localități dâmbovițene, iar valoarea totală a proiectului pentru toate cele patru loturi este de 212.845.189 lei. Președintele CJD, Corneliu Ștefan, a făcut mai multe precizări despre acest subiect. ,,Suntem pe Drumul Județean 711, este un moment important pentru acest drum și pentru județul Dâmbovița. Astăzi încep lucrările efectiv la acest drum, drum care începe din municipiul reședință de județ, Târgoviște și continuă prin comuna Ulmi, Comișani, Bucșani, până la intrare în comuna Băleni. Lungimea totală a acestui tronson de drum, lotul doi din cele patru loturi pe care le avem de reabilitat și modernizat în această zonă a județului, acesta are 16 km. Vor fi lucrări ample de modernizare a Drumului Județean 711, pentru care vreau să punctez câteva lucruri. Vom moderniza tot ce înseamnă porțiunea de drum județean, începând cu municipiul Târgoviște, până la intrare în comuna Băleni. În al doilea rând, vom crea trotuare pe raza drumului județean, șanțuri, poduri și podețe. Vom crea acces în toate proprietățile care se află pe raza pe lungimea acestui drum de 16 kilometri, marcaj rutier și nu în ultimul rând panouri fotvoltaice pentru toate trecerile de pietoni și pentru toată semnalizarea rutieră din zona acestui drum. Nu în ultimul rând, vom crea alveole și locuri pentru transportul în comun pentru Drumul Județean 711. Știți foarte bine că drumul județean este cuprins într-un pachet mai mare de patru loturi. Astăzi am început lucrările efectiv al acestui lot. La loturile doi și patru deja se lucrează de anul trecut, iar săptămâna viitoare vom începe lucrările la lotul 1, care începe de la limta județului Dâmbovița, continuând cu municipiul Moreni și ajungând până la sensul giratoriu care se intersectează cu DJ 711. Valoarea numai pentru acest lot depășește 42 de milioane de lei, cu tot cu TVA, iar cofinanțarea este asigurată de Consiliul Județean Dâmbovița”, a fost declarația președintelui CJD, Corneliu Ștefan. Primarul Daniel Cristian Stan a declarat că încă o dată se vede sprijinul pe care CJD îl acordă municipiului Târgoviște și este încrezător că acest proiect va fi dus cu brio până la bun sfârșit. ,,Este un exemple concret despre sprijinul pe care Consiliul Județean Dâmbovița îl acordă municipiului Târgoviște. Cred că avem o lungime de 1,1 km, drum care interesează Târgoviștea. Nu mai sunt foarte multe drumuri întro stare din aceasta degradată în municipiul Târgoviște, acesta era unul dintre ele și mă bucur foarte mult că toată această zonă care deservește și cartierul Tineretului Sagricom va intra în reabilitare. Înțeleg că luna aceasta vor debuta lucrările și pe cealaltă porțiune de drum, de la sensul giratoriu din spre Nisipuri, până la Calea București și foarte curând vom avea și această intrare în oraș la standarde de calitate corespunzâtoare, cu precizarea că vor debut și lucrările de reabilitare la Șoseaua Găești, un alt punct important la intrarea în municipiul Târgoviște. Așa cum ați văzut, intrarea din spre Aninoasa arată foarte bine în acest moment, cu pasarela de lângă Dedeman și cu Alea Sinaia...toate intrările din municipiul Târgoviște vor beneficia de condiții foarte bune de trafic”, a punctat edilul Daniel Cristian Stan.