04.05.2020 09:24

Atenție, vine valul!

George Coandă 


Deunăzi am pomenit de niște răzmerițe de Paști. Iar forțele de ordine acționează cu fereală și nu intervin mai dihai decât atunci când răzmerițele iau forma sălbăticiei. Iar liderii romilor, de pildă, pentru că, de Paști, clanuri dintre aceștia au declanșat violențele, stau pitiți și nu ies pe televiziuni să calmeze spiritele. Toți regii și împărații ăia de operetă, mucles. Nici un pâs!

 

Poliția și Jandarmeria sunt legate de mâini și de picioare ca să nu mai fie acuzate de niște politicieni nătângi că operează după „modelul 10 august”. Politicianism găunos. Când ordinea publică și liniștea națiunii, în fond, siguranța acesteia sunt puse în pericol, forțele de ordine trebuie a avea obligația patriotică de a acționa, legal, de bună seamă, să restabilească prin toate... forțele civilizația europeană în România.

 

Stop! Nu mai merge după cum îi taie capul pe politicieni. Din păcate, tot ăștia trebuie să reformeze Poliția și Jandarmeria. Acum, când am ajuns în al 12-lea ceas. Altminteri, din cauza prostiei lor, vor fi și ei luați de valul revoltelor!