11.02.2016 00:10

Atac la microfoanele și cablurile din Polivalentă

Atac la microfoanele și cablurile din Polivalentă
Galerie foto

❚ Cu cinci minute înainte de miezul nopții de marți spre miecuri, un individ a pătruns pe o ușă laterală, singura care nu era echipată cu alarmă. Acesta s-a plimbat apoi în voie prin sală și a dat atacul la camera de serviciu, de unde a sustras o stație de amplificare, microfoane, cabluri și alte astfel de lucruri ❚ Poate că un obiectiv sportiv de o asemenea importanță ar trebui supravegheat în permanență. Surprinde faptul că făptuitorii au ignorat obiecte mai valoroase, precum echipamente sportive sau aparatură electronică, alegând să fure microfoane și cabluri ❚ Atacul de la Polivalentă a picat cum nu se poate mai prost pentru cei care muncesc aici. Imaginile suprinse la un meci de volei, în timpul căruia a fost arborat un banner imens, care conținea un mesaj jenant, demonstrează implicarea angajaților sălii

COSTIN MIHAI

 


 

Prinși la mijloc în scandalul „bannerului rușinii”, afișat la un meci de volei CSM Târgoviște – CSM București, angajații Sălii Sporturilor s-au mai trezit acum cu un necaz pe cap. Polivalenta a fost prădată de hoți marți noapte, care au profitat de faptul că nu mai este supravegheată după ora 23.00. Cu cinci minute înainte de miezul nopții, un individ a pătruns pe o ușă laterală, singura care nu era echipată cu alarmă. Acesta s-a plimbat apoi în voie prin sală și a dat atacul la camera de serviciu, de unde a sustras o stație de amplificare, microfoane, cabluri și alte astfel de lucruri. Paguba a fost estimată la câteva mii de lei.

Hoții au ignorat obiecte mai valoroase

Sesizată de administratorul sălii, Poliția a demarat cercetări pentru identificarea vinovaților, apelând și la ajutorul unui câine antrenat special pentru astfel de evenimente. Imagini cu făptuitorul au fost surprinse pe camerele de supraveghere montate în sală, înlesnind astfel misiunea anchetatorilor. Poate că un obiectiv sportiv de o asemenea importanță ar trebui supravegheat în permanență. Surprinde că făptuitorii au ignorat obiecte mai valoroase, precum echipamente sportive sau aparatură electronică, alegând să fure microfoane și cabluri. Ca idee, numai o pereche de adidași ai sportivelor de la CSM Târgoviște poate depăși suma de 200 de euro.

Polivalenta atrage scandalurile ca un magnet

Atacul de la Polivalentă a picat cum nu se poate mai prost pentru cei care muncesc aici. Imaginile surprinse la un meci de volei în timpul căruia a fost arborat un banner imens, care conținea un mesaj jenant, demonstrează implicarea angajaților sălii. Se vede clar cum aceștia retrag bannerul de pe peretele sălii, în condițiile în care ar fi trebuit să interzică montarea lui. La scenă au asistat și zeci de polițiști locali, mai degrabă amuzați decât deranjați de mesajul transmis: „Ne p... pe voi!”.

P.S. Glumind puțin, așa s-a rezolvat și problema crainicului sălii, atât de dezbătută la CSM Târgoviște. Nu mai există microfoane! Nu cunoaștem dacă hoții au sustras și bannerele afișate la meciurile de volei și de baschet.