28.05.2015 00:08

"Așteptăm Chindia în Divizia A!"


Galerie foto

❚ Unul dintre jucătorii de legendă ai Craiovei Maxima, Nicolae Ungureanu, s-a alăturat proiectului CSU, fiind prezent la Turneul Final al juniorilor B ❚ „Nu pot decât să felicit Chindia Târgoviște pentru efortul pe care l-a depus, însă noi am demonstrat în meciul direct că suntem cu câteva clase peste. Am câștigat cu 1-0, însă ne-am jucat cu ocaziile, așa cum s-a jucat Academia Hagi în semifinala cu noi” ❚ „Eu cred că, dacă ni se permitea să jucăm în acest an în cupele europene, Universitatea Craiova avea o prestație încântătoare până la sfârșit. Când ți se retează ceva de la rădăcină, e greu să mai conectezi jucătorii, să se mai concentreze”

COSTIN MIHAI

 


 

La Turneul Final al juniorilor B, desfășurat zilele trecute la Buftea și Mogoșoaia, au putut fi văzute multe figuri importante din fotbalul românesc. Una dintre ele este Nicolae Ungureanu, un jucător de legendă al Craiovei Maxima, prins acum în proiectul CSU. La finalul meciului cu Chindia, pentru locurile 3-4, Nae Ungureanu ne-a oferit un scurt interviu.

Rep.: Domnule Ungureanu, meci frumos între juniorii B ai Universității Craioava și cei ai Chindiei. A fost un Turneu Final interesant.

- Și părerea mea este că a fost un turneu destul de reușit, cu toate că am fost dezamăgit de tragerea la sorți. Practic, finala s-a jucat în semifinală, între CSU Craiova și Academia Hagi (n.r. Viitorul Constanța). A fost un joc extraordinar de plăcut, care s-a ridicat, după părerea mea, la nivelul Diviziei A. Nu pot decât să felicit și Chindia Târgoviște pentru efortul pe care l-a depus, însă noi am demonstrat în meciul direct că suntem cu câteva clase peste ei. Am câștigat cu 1-0, însă ne-am jucat cu ocaziile, așa cum s-a jucat Hagi în semifinala cu noi. Academia a fost peste noi ca valoare, de ce să nu recunoaștem. Noi suntem însă mulțumiți de ce am făcut în acest an și trebuie să felicit copiii pentru efortul și dăruirea cu care au jucat.

„Au lăsat-o și ei puțin mai moale...”

Rep.: Mai sunt talente la Craiova?

- Da, sunt talente. Sperăm ca, odată cu partea asta materială, însemnând stadionul și tot ce depinde de o bună organizare a centrului de copii și juniori, să creștem niște jucători care să facă performanță așa cum am făcut și noi la rândul nostru.

Rep.: Când o să mai vedem Universitatea Craiova în cupele europene?

- Eu cred că, dacă ni se permitea să jucăm în acest an în cupele europene, Universitatea Craiova avea o prestație încântătoare până la sfârșit. Când ți se retează ceva de la rădăcină, e greu să mai conectezi jucătorii, să se mai concentreze. Au lăsat-o și ei puțin mai moale și s-a văzut în rezultatele pe care le-au avut în continuare.

Amintiri cu Pitaru

Rep.: Chindia a început să scoată și ea capul în lumea bună a fotbalului românesc. A promovat în Liga a II-a, ajungând la Turneul Final cu juniorii B.

- Da, e foarte bine. Am înțeles că juniorii B au venit aici fără gol primit, s-a văzut și în jocul lor, pentru că au primit doar două goluri la acest turneu, cele de la penalty-uri nu se pun. Să dea Dumnezeu să vedem Chindia cât mai sus, începând din anul următor! Poate Divizia B, poate și mai sus, o așteptăm.

Rep.: Ați jucat ceva meciuri la Târgoviște cu Universitatea Craiova, vă mai aduceți aminte vreun fotbalist de la fostul CS?

- Pe Pitaru, dar și pe alții, pe când Târgoviștea juca la un nivel ridicat.