07.11.2019 00:19
Aștept un miracol
Galerie foto
GEORGE COANDĂ
Îmi vine din ce în ce mai greu să scriu editoriale, și nu din pricina că aș fi obosit, ci din cauza faptului că realitatea românească în care trăim este atât de apăsătoare de amar de vreme, fără o geană de lumină în zare, iar discursul „clasei politice” este plin de variațiuni sterile pe aceeași temă (era să spun pe aceeași coardă ruptă), încât am impresia că sunt prins într-o mlaștină puturoasă care-mi taie respirația, gata să mă înece. Bineînțeles că voi continua să scriu editoriale atâta timp cât va voi bunul Dumnezeu și asta pentru că nu pot să tac, pentru că nu pot să mă fac că nu văd cum România este ucisă de criminali din lăuntrul frunta șilor ei, cât și de cei din afară. Am crezut și eu, acum treizeci de ani, că „vom avea o țară ca afară” – dar atunci nu știam cu adevărat cum este pe afară, că nu toți câinii umblă cu covrigi în coadă -, până când mi-am dat seama pe propria piele că am fost trași pe sfoară. Că, de fapt, ni s-a hărăzit să ne ducem traiul întro iluzie… a condamnaților. Și cum boala asta macină existența majorității românilor, fără să-i fie găsit leacul (sau nu se dorește a fi găsit), deci tot scriind pe o temă bătută și răzbătută care se revendică din viața noastră de fiecare zi, îmi vine , reiterez, din ce în ce mai greu să scriu editoriale. Aș vrea să scriu despre prestațiile civilizate și sincer patriotice ale unei autentice și respectabile clase politice. Dar clasa asta politică la români nu există. Aș vrea să șcriu despre o puternică și multivalentă dezvoltare economică, mai ales industrială, a României. Dar această puternică dezvoltare este doar un superb deziderat fără vreo șanșă, măcar pe termen mediu, de înfăptuire. (N.B. Pe la mijlocul veacului trecut în lume - presa depune mărturie – se făcea vorbire și cu admirație și cu invidie despre „miracolul românesc”, așa socialist cum era). Aș vrea să scriu despre o rețea de autostrăzi, împânzind țara, și despre trenuri de mare viteză de la București în toate direcțiile. Doar… în vis le zărim. Aș vrea… Dar despre câte n-aș vrea să scriu! Acum vă dați seama de ce îmi vine din ce în ce mai greu să scriu editoriale. Aștept un mare miracol al Reînvierii românești. Până când?