20.08.2014 14:50

AS Ultra Gulia s-a înscris în Promoție

AS Ultra Gulia s-a înscris în Promoție
Galerie foto

❚ „Avem ca obiectiv formarea unei echipe competitive încă din primul an de la înființare. Dacă vom termina pe primul loc la sfârșitul campionatului, vom juca cu siguranță în Onoare”, ne-a transmis delegatul Iulian Anițoaiei

COSTINEL NEAGU


Din sezonul viitor, comuna Tărtășești va avea o nouă echipă în campionatul județean, AS Ultra Gulia, care s-a înscris în Liga a VI-a (Promoție).

Formația din Gulia este formată în cea mai mare parte din localnici, dar sunt și câțiva din comunele învecinate.

 

{GOOGLE_AD_BOX1}

 

Printre componenții echipei se numără și foști juniori de la Avicola Tărtășești, printre ei antrenorul cu care au lucrat acolo, Nicolae Dumitrache.

,,Avem ca obiectiv formarea unei echipe competitive încă din primul an de la înființare. Dacă vom termina pe primul loc la sfârșitul campionatului, vom juca cu siguranță în Onoare”, ne-a transmis delegatul Iulian Anițoaiei.

Ultra Gulia își va disputa meciurile considerate pe teren propriu la Tărtășești, pe terenul Avicolei, având susținerea primăriei locale. În viitor, se are în vederea formarea unei echipe de juniori, care va fi înscrisă în campionatul republican.

Gulia a disputat mai multe meciuri de pregătire, întâlnind pe FC Contești (4-2), Publirex Ciocănești (3-3) și FC Săbăreni (3-5 și 6-8). Ultra va debuta săptămâna viitoare în campionat, Liga a VI-a debutând pe 31 august.