28.08.2014 00:20

Arheologii dâmbovițeni au descoperit o statuetă de 20.000 de ani

Arheologii dâmbovițeni au descoperit o statuetă de 20.000 de ani
Galerie foto

❚ Descoperirea are o importanță mondială, susțin arheologii dâmbovițeni, pentru că este prima statuetă de paleolitic descoperită în România și una dintre cele foarte puține descoperite în întreaga lume ❚ Cercetările de la Poiana Cireșului se desfășoară sub egida Complexului Muzeal Curtea Domnească Târgoviște, sub coordonarea prof.univ.dr. Marin Cârciumaru de la Universitatea „Valahia” Târgoviște

AGERPRES

 


 

O statuetă din os, veche de 20.000 de ani, a fost descoperită, marți, 26 august a.c., de arheologi dâmbovițeni în situl Poiana Cireșului din Piatra Neamț. Responsabilul de șantier, dr. Elena-Cristina Nițu, a declarat pentru Agerpres: „Este prima statuetă de paleolitic descoperită în România. Statueta provine dintr-un nivel de 20.000 de ani, asta însemnând ultimul maxim glaciar, nivelul este specific unor vânători de ren.

{GOOGLE_AD_BOX1}

Așezarea este exact focusată pe așa ceva, pe vânătoarea renului din ultimul maxim glaciar. Statueta este descoperită într-un context mai amplu, pentru că tot astăzi (n.n. marți) s-au mai descoperit încă două obiecte de artă: un pandantiv din dinte de vulpe și o rondea perforată care se purta pe veșminte”.

Arheologii subliniază importanța descoperirii acestei statuete, fiind cunoscute pe plan mondial puține astfel de obiecte vechi. „Importanța descoperirii statuetei este mondială. Sunt foarte puține statuete de 20.000 de ani vechime care au fost descoperite în Europa și Asia. Statueta de aici are exact caracteristicile gravetianului estic, este similară cu ce s-a descoperit în așezări din Rusia”, a mai spus dr. Elena-Cristina Nițu.

Tot în luna august a fost descoperit, în același sit, un pandantiv de piatră, vechi de circa 20.000 de ani. Cercetările de la Poiana Cireșului se desfășoară sub egida Complexului Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște, prin responsabil de șantier dr. Elena-Cristina Nițu și directorul instituției, dr. Ovidiu Cîrstina, cu participarea studenților Universității Valahia din Târgoviște și sub coordonarea prof. univ.dr. Marin Cârciumaru.