10.02.2021 00:17

"Argonautas" - prima super producție cu care se deschide Teatrul "Tony Bulandra"


Galerie foto

Comunicat de presă

După succesul răsunător pe care l-a obținut coproducția româno-portugheză ,,Argonautas’’ pe scena din Lisabona (Comuna Teatro de Pesquisa), regizorul Mc Ranin, găsește momentul oportun pentru repunerea în scenă a acestei super producții, cu o distribuție în exclusivitate alcătuită din actori români. „Argonautas” este o revalorizare a expediției argonauților, cei 50 de eroi care l-au însoțit pe Iason și care, cu 50 de ani înainte de războiul Troiei, au plecat în căutarea Lânii de Aur. Este o metaforă pentru odiseea omului modern care pleacă în căutarea unui loc pe care să-l poate numi acasă și unde să se poată exprima liber, fără constrângeri sociale sau culturale. Lâna de Aur reprezintă tocmai aflarea acestui loc de bogăție și prosperitate, unde ajungi purtat fiind de valurile vieții și însoțit de diferiți oameni care îți sunt mentori, prieteni sau contraexemple. Lunga expediție simbolizează drumul inițiatic. Reprezentația va fi susținută vineri, 19 februarie, începând cu ora 19:00, în Sala Mare a teatrului Tony Bulandra, cu un număr de locuri limitat și păstrând bineînțeles toate regulile de protecție sanitară în vigoare.” bilete online: https://www.eventim.ro/ro/bilete /ulysse-now-targoviste-teatrul-municipal-tonybulandra-1225676/performance.html sau la agenția de bilete a teatrului.