07.09.2020 00:19

Anul unor ratări ruşinoase in memoriam (I)

Galerie foto

GEORGE COANDĂ

Din capul locului fac o mărturisire care, pe unii pudibonzi de operetă, patriotarzi de vorbe-n vânt, îi va scoate din minţi: românii, din păcate, au o memorie istorică scurtă, sau sunt cu perversitate manipulaţi s-o aibă, uitându-şi istoria. Şi, mai mult decât atât, chiar tratând-o, când, tot la ordin, îşi mai amintesc câte ceva, cu ricanări pestilenţiale patapievicistboiste. Îmi asum, în deplină cunoştinţă de cauză şi de conştiinţă sincer patriotică, această dureroasă mărturisire. Şi, iată, un exemplu care, nu neapărat ar trebui să dea dureri de cap, dar pe gânduri ar fi obligatoriu să ne pună. Dacă la 4 iunie s-a ratat aniversarea sutei de ani care a trecut de la semnarea Tratatului de la Trianon prin care, de jure, s-a recunoscut la nivel universal existenţa României unite în întregul său istoric strămo şesc, uite că am uitat să comemorăm sfârtecarea ei criminală din vara tragică a anului 1940. O altă incredibil de la ruşinoasă ratare. De ce ? Ca să nu deranjăm orgoliile şi încă... pretenţiile revizioniste pe seama României, câtă a mai rămas cu trupu-i sfârtecat, ale unor capitale cu damfuri cuceritoare ? Hai să le numim spre a le bate măcar aşa obrazul: Moscova, Kiev, Budapesta, Sofia. Ba şi Belgradul care nu întotdeauna ne-a fost singurul prieten de pe uscat, aşa cum a crezut Nicolae Iorga. Ne-a fost frică să celebrăm o victorie uriaşă a neamului românesc la 4 iunie. Şi, uluitor, ne-a fost frică, o frică de sclavi, să comemorăm, spre luare aminte, pierderile de pământuri dintotdeauna ale românilor, de la începutul veacurilor, dacă vreţi, ale Basarabiei şi Bucovinei de Nord, şi Ţinutului Herţei la 28 iunie 1940, ale Transilvaniei de Nord, la 30 august şi Dobrogei de Sud, la 7 septembrie în acelaşi an ca un zăbranic greu de la lacrimi şi sânge. (va urma)