10.01.2019 00:19

Anul electoral bezmetic

Anul electoral bezmetic
Galerie foto

GEORGE COANDĂ


Anul acesta va fi unul test din punct de vedere electoral. Avem alegerile europarlamentare și, apoi, pe cele prezidențiale. Și cum ura s-a instalat profund în viața politică românească, bătălia electorală va fi bezmetică. Se va trage din toate pozițiile și, deja se vede, se va apela și la perverse lovituri date pe la spate și sub centură. Este clar că nu vom fi martori la o competiție sportivă în care, cinstit, cel mai bun și mai credibil va învinge, ci va fi o încăierare la drumul mare ori, mai grav, ca în junglă. Și, iată, nici n-a început bine anul 2019 că omul din vârful statului, herr Klaus Werner Iohannis, a și dat tonul răfuielilor, „uitând” – nicidecum din întâmplare, ci deliberat – că este, conform Constituției, mediator și pacificator, ceea ce, de altminteri, n-a fost niciodată de când se află la Cotroceni. Și, arătându-și fără fereală supărarea că n-a reușit să-și facă jocurile după pofta inimii și să alunge, ba mai mult, să înfunde la pușcărie întreaga coaliție PSD/ALDE, tot bagă bățul prin gard pe post asumat de Gică Contra. Luându-și de la o vreme o gesticulație regală, ceea ce vine dintro stare egolatră, coborând măreț pe monumentala scară interioară de la Palatul Cotroceni, asta așa, ca impresie artistică, întocmai cum le-a coborât și la prima conferință de presă din acest an, a emis cu infatuare că nu va admite nicio propunere a Vioricăi Dăncilă pentru posturile de miniștri la Transporturi și la Dezvoltare. În plus, a dat de înțeles că va face tot ce-i stă în putință ca să împiedice funcționarea normală a Guvernului (tocmai acum, când acesta asigură președinția Consiliului UE), căutând orice nod în papură la PSD și la ALDE. Nu cumva avem de-a face cu o înaltă trădare ? Așadar, nu va în nici un chip „pace sub măslini” pe plaiurile noastre mioritice. Omul ăsta nu are deloc, nici cât negru sub unghie, sentimentul respectului, că de iubire nici nu poate fi vorba, față de patria sa natală. Hai să fim serioși, că nici pe la alții nu există, fie ei de la PNL, USR, PMP, PSD și ALDE. Iar la UDMR nu se manifestă decât ura antiromânească. Deci semne rele anu’ are!