08.02.2016 23:25

Anul acesta, super… miei de Paști

Anul acesta, super… miei de Paști
Galerie foto

❚ Primii miei au fost fătați la jumătatea lunii decembrie, așa că până la momentul sacrificării pentru Paștele ortodox ei pot ajunge și la 25-30 de kg față de 13-15 kg anul trecut ❚ Chiar dacă specialiștii susțin că mieii fătați înainte de Crăciun vor ajunge la export, asta se va întâmpla la marii producători, așa că micii fermieri din Dâmbovița și-au făcut deja planuri că vor fi avantajați anul acesta: mieii vor fi dublu la greutate față de anul trecut și, susțin ei, prețul nu va crește

CORVIN DUMITRICĂ

 


 

Anul acesta, sărbătoarea Paștelui va fi la începutul lunii mai, însă primii miei au apărut la jumătatea lunii decembrie. Ciobanii spun că anul acesta mieii vor avea suficient timp să crească, iar de Paști, când vor fi sacrificați, ei pot ajunge la 25-30 kg. Dacă în anii trecuți perioada dintre momentul când se nășteau primii miei și perioada în care erau sacrificați a fost oarecum mică, anul acesta mieii vor fi mult mai mari la momentul sacrificării. În consecință, oierii speră ca astfel câștigul să fie mai bun.

● „Până acum le merge foarte bine. Avem grijă de ei, le dăm furaje de calitate, cheltuim ceva bani cu întreținerea lor, dar sperăm ca la Paște profitul să fie mai mare decât în anii trecuți.”

● „Anul acesta Paștele o să fie la 1 mai, iar primii miei au fost fătați la jumătatea lunii decembrie. Au timp să crească față de anii trecuți.”

● „Sperăm să fie mai bine anul acesta, iar profitul să fie mai bun. Mieii au mai mult timp la dispoziție să crească. De Paști o să avem foarte mulți miei foarte mari și foarte bine întreținuți.”

● „Am peste 200 de miei, iar în mare majoritate sunt berbecuți, care de Paște sunt foarte buni pentru sacrificat. Clienții își pot alege, au de unde.”

Chiar dacă mai este destul timp, pentru a fi siguri că vor avea carne de miel la masa de Paști, există clienți fideli care au venit deja și au ales mieii care vor fi sacrificați. Ciobanii spun că prețul o să fie ca în anii trecuți, iar în funcție de mielul ales, prețul se poate negocia. Și anul trecut, ciobanii în general au păstrat prețul din anul 2014, însă Paștele fiind mult mai devreme (12 aprilie) mieii și iezii au ajuns abia la 13-15 kg. Potrivit specialiștilor, cea mai mare parte a mieilor care s-au născut anul trecut, în decembrie, vor ajunge pe piețele externe.

O foarte mică parte din producție va merge pe piața internă, pentru Paștele catolic, sărbătorit la sfârșitul lunii martie. Totodată, speciali știi mai spun că pentru Paștele ortodox cel mai probabil vor fi puși în vânzare mieii născuți în lunile februarie-martie.