23.04.2018 01:11

Amenzi de peste 8,5 milioane lei

ANA MARIA POPESCU


În ultimele trei luni polițiștii din Dâmbovița au organizat mai mult de 1300 de acțiuni de prevenire pe toate liniile, dar în același timp au și dat amenzi cu nemiluita celor prinși pe picior greșit. Potrivit șefului IPJ Dâmbovița, comisar șef de poliție Danil Zepiși, în primele trei luni ale acestui an s-au aplicat nici mai mult nici mai puțin de 40.218 sancțiuni contravenționale, care vor aduce la buget 8,5 milioane lei. Cele mai multe amenzi au fost aplicate conducătorilor auto care au încălcat regulile de circulație pe drumurile publice, au fost prinși la volan fără să utilizeze centura de siguranță sau pentru folosirea neregulamentară a telefonului mobil. „În perioada ianuarie-martie, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, au fost sesizate 3.310 infracțiuni, dintre care 224 economico- financiare, 2.545 de natură judiciară și 541 de altă natură. Dintre cele 3.310 infracțiuni sesizate, 49 au fost comise în mediul stradal, dintre care 6 în mediul rural. Din totalul infracțiunilor de natură judiciară, 1.387 au fost contra persoanei, respectiv 725 loviri sau alte violențe și 301 amenințări, 688 contra patrimoniului, dintre care 679 furturi și 9 tâlhării. 40% din infracțiunile de lovire sau alte violențe au fost sesizate prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112, iar 32% din totalul acestora fiind săvârșite asupra membrilor de familie. Aproximativ 20% din amenințări au fost sesizate pe 112. Cele mai multe infracțiuni de furt au privit sustragerile din societățile comerciale, urmate de cele din locuințe. De asemenea, au fost sesizate 32 de furturi din auto, 27 din buzunare, genți și poșete și 20 de animale și păsări. Pe linie de evaziune fiscală au fost sesizate 20 de infracțiuni. Pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în perioada de referință, polițiștii au organizat 33 de razii și 2.203 de acțiuni, dintre care 338 au fost pe linie de poliție rutieră, 178 pe linie de ordine publică și 181 în domeniul investigațiilor criminale. Astfel, efectivele de poliție din zona de nord a județului au organizat 100 de acțiuni preventive, iar cele din sud, 247.Polițiștii de la nivelul celor două poliții municipale au desfășurat 191 de acțiuni preventive. Totodată, 1.369 de acțiuni preventive au fost desfășurate de structurile de poliție de la secțiile și posturile de poliție, ceea ce reprezintă 62 % din totalul acestor activități. În perioada supusă analizei, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au aplicat 40.218 sancțiuni contravenționale, a căror valoare se ridică la 8.532.000 lei. (...) Cele mai multe amenzi, 32.485, au fost aplicate participanților la trafic, dintre care 6.761 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 598 pentru neacordarea priorității de trecere și 51 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, 6.935 de conducători auto au fost sancționați pentru neutilizarea centurii de siguranță, 638 pentru folosirea neregulamentară a telefonului mobil, 236 pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depășire și 924 pentru încălcarea normelor referitoare la oprirea sau staționarea autovehiculelor. Pentru indisciplina pietonală au fost aplicate 2.736 de sancțiuni, iar pentru abaterile comise de bicicliști, 2.777”, a declarat șeful IPJ Dâmbovița, comisar șef de poliție Danil Zepiși.