27.03.2020 00:20

Amenzi de peste 153.000 lei

Amenzi de peste 153.000 lei
Galerie foto

Ieri, 26.03.2020, în județul Dâmbovița: se aflau în izolare la domiciliu1681persoaneasimptomatice; au ieșit din izolare la domiciliu 364persoane; se aflau în carantină, în centrele special amenajate,44 de persoane; au ieșit din carantină 34 persoane. În ultimele 24 de ore, au fost constituite la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița 175 patrule, dintre care 60 mixte cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița “Mircea cel Bătrân”, în scopul verificării respectării măsurii de izolare la domiciliu. De asemenea, au fost efectuate 5 însoțiri către centrele de carantină. În urma activităților desfășurate, au fost verificate 1153 de persoane, fiind aplicată o sancțiune contravențională (în valoare de 5000 de lei)pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu și 221 de sancțiuni în valoare totală de 153.600 lei (pentru încălcarea măsurii privind restricționarea circulației). Față de o persoană care nu a respectat izolarea la domiciliu s-a dispus și măsura carantinării. Polițiștii continuă să acționeze pe raza întregului județ, alături de celelalte structuri cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice. De asemenea, în ultimele 24 ore Poliția Locală Târgoviște a procedat la verificarea a 19 persoane aflate în izolare la domiciliu și legitimarea a153 de persoane în vederea respectării prevederilor Ordonanței militare nr. 3/2020, aplicând 21 sancțiuni în valoare totală de 6340 lei. Totodată, a fost depistată o persoană fără adăpost care a fost predată Direcției de Asistență Socială Târgoviște. Au fost efectuate, în total, 254 de apeluri (17ieri)la numărul de telefon 0730.013381 în cadrul Centrului Județean de Coordonare și Conducerea Intervenției Dâmbovița, de către șoferi de tir și persoane aflate în izolare la domiciliu în județul Dâmbovița.

CENTRUL JUDEȚEAN DE COMUNICARE ȘI INFORMARE PUBLICĂ AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA