26.03.2020 00:18

Amenzi de peste 123.000 lei pentru încălcarea ordonanței militare

BULETIN DE PRESĂ

Ieri, 25.03.2020, în județul Dâmbovița: se aflau în izolare la domiciliu 1580 persoane asimptomatice; au ieșit din izolare la domiciliu 316 persoane; se aflau în carantină, în centrele special amenajate, 28 de persoane; au ieșit din carantină 30 persoane. Polițiștii continuă să acționeze pe raza întregului județ, alături de celelalte structuri cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice. Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost constituite 152 patrule, dintre care 59 mixte cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița “Mircea cel Bătrân”, în scopul verificării respectării măsurii de izolare la domiciliu. În urma activităților desfășurate, au fost verificate 1149 de persoane, fiind aplicată o sancțiune contravențională (în valoare de 5000 de lei) celor care nu au respectat măsura izolării la domiciliu și 70 de sancțiuni în valoare totală de 123.100 lei (pentru încălcarea art. 5 din Ordonanța Militară nr. 2/2020). Față de o persoană care nu a respectat izolarea la domiciliu s-a dispus și măsura carantinării. Totodată, Poliția Locală Târgoviște a acționat în ultimele 24 de ore, pe raza Municipiului Târgoviște sub coordonarea Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, pentru verificarea a 23 de persoane aflate în izolare la domiciliu. În același timp, 22 de persoane au fost legitimate în vederea respectării art.5 din Ordonanța militară nr. 2/2020 pentru deplasările în intervalul orar 22.00-06.00, aplicând 5 sancțiuni în valoare de 100 lei fiecare. Au fost efectuate, în total, 218 de apeluri (22 ieri) la numărul de telefon 0730.013381 în cadrul Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Dâmbovița, de către șoferi de tir și persoane aflate în izolare la domiciliu în județul Dâmbovița. CENTRUL JUDEȚEAN DE COMUNICARE ȘI INFORMARE PUBLICĂ AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA