10.07.2019 00:21

Ambasadorul Republicii Vietnam a vizitat Județul Dâmbovița

Ambasadorul Republicii Vietnam a vizitat Județul Dâmbovița
Galerie foto

❚ Excelența Sa, Dang Tran Phong, a precizat ca întâlnirea de la sediul Consiliului Judetean Dâmbovita este o oportunitate de a face noi pasi în extinderea relatiilor de colaborare dintre România si Vietnam ❚ Programul Excelenței Sale în județul Dâmbovița a continuat cu vizite la Campusul Universității Valahia, Parcul Industrial Priboiu și la Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște

 

V.A.


Ieri, ambasadorul Republicii Socialiste Vietnam în România, E.S, domnul Dang Tran Phong, a vizitat județul Dâmbovița, fiind primit de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, de vicepreședinții Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea și Alin Manole, de secretarul județului - Ivan Vasile Ivanoff, de subprefectul județului - Florina Mureșan, de viceprimarul municipiului Târgoviște - Monica Ilie, de rectorul Universității „Valahia” din Târgoviște - Călin Oros și de președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, Gelu Rusescu. De asemenea, alături de delegația Ambasadei Republicii Socialiste Vietnam în România, s-au aflat și reprezentanți ai Centrului de Studii pentru Indochina. În deschiderea întâlnirii, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a făcut o scurtă prezentare a județului Dâmbovița și a potențialului existent în diferite domenii de interes, subliniind perspectivele economice, sociale, educative și culturale ale județului. ”Ne exprimăm interesul de a pune bazele unor schimburi economicoculturale între țara noastră și Vietnam, iar dacă există la nivelul comunităților dumneavoastră locale interes pentru a dezvolta relații cu județul Dâmbovița, avem toată disponibilitatea în acest sens. Avem nevoie de forță de muncă, suntem interesați să primim studenți și turiști vietnamezi și sunt convins că această vizită va scoate la iveală oportunități concrete de colaborare.”  La rândul său, Excelența Sa, Dang Tran Phong, a precizat ca întâlnirea de la sediul Consiliului Judetean Dâmbovita este o oportunitate de a face noi pasi în extinderea relatiilor de colaborare dintre România si Vietnam. ”După cum știți, românii și vietnamezii au o relație lungă, tradițională de prietenie. Păstrăm mereu în inimă ajutorul dat de România în trecut, dar și în zilele noastre. Relațiile noastre sau dezvoltat mult în ultima perioadă, mai ales în prima jumătate a acestui an, când premierul vietnamez a fost prezent în țara dumneavoastră(...) Sarcina mea, aici, este să fac tot ce pot pentru a dezvolta colaboarea între țările noastre, în toate domeniile, cu prioritate în cel economic, cultural, în agricultură, turism, dar și în ceea ce privește forța de muncă, întrucât știm că România are un deficit la acest capitol. 20 de studenți vin anual cu burse să studieze în România, avem mulți muncitori care lucrează aici în construcții, în industria alimentară, iar schimburile cresc cu fiecare an. Sper că și relațiile comerciale vor spori, mai ales că aici există un potențial serios în producție, turism și educație.” „De asemenea, ambasadorul Dang Tran Phong a precizat că există deschidere și interes din partea autorităților din Vietnam pentru întărirea legăturilor dintre părți, prin realizarea de înfrățiri între regiuni respectiv între comune sau orașe din ambele țări. Programul Excelenței Sale în județul Dâmbovița a continuat cu vizite la Campusul Universității Valahia, Parcul Industrial Priboiu și la Complexul Național Muzeal «Curtea Domnească» Târgoviște, a precizat, într-un comunicat de presă, Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița.