02.07.2020 00:22

Ambasadorul Republicii Belarus în România, prezent în județul Dâmbovița

Ambasadorul Republicii Belarus în România, prezent în județul Dâmbovița
Galerie foto

V.A.


Ambasadorul Republicii Belarus în România, Excelența Sa Andrei Grinkevich, a efectuat, ieri, 1 iulie 2020, o vizită în județul Dâmbovița. După o întâlnire cu cadrele didactice din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, înaltul oficial a participat, la sediul Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), la o întâlnire cu conducerea CJD, reprezentată de președintele Alexandru Oprea, vicepreședintele Alin Manole, secretarul general al județului, Ivan Vasile Ivanoff, dar și cu vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a județului Dâmbovița, Cristi Pușcaru. Pe parcursul discuțiilor, președintele CJD, Alexandru Oprea i-a mulțumit Excelenței Sale pentru interesul arătat județului Dâmbovița, pe care-l vizitează pentru a doua oară, în calitate oficială, asigurându-l de întregul sprijin al administrației județene în vederea încheierii unei relații bilaterale de colaborare benefice pentru ambele părți. Alexandru Oprea a subliniat importanța potențialului industrial, agricol și turistic al județului, făcând referire la marile companii de succes din județ. Totodată, a prezentat facilitățile oferite de cele trei parcuri industriale din județ și a subliniat interesul autorităților județene de a aduce investitori în cadrul acestora. Ideile expuse de președintele Alexandru Oprea au fost susținute și de vicepreședintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, Cristi Pușcaru, care i-a oferit Excelenței Sale un catalog al firmelor din județ. De asemenea, a întărit dorința autorităților de a dezvolta economic județul, precizând că, în prezent, se lucrează la un material de prezentare a posibilităților de investiții în fiecare localitate dâmbovițeană. La rândul său, Ambasadorul Andrei Grinkevich a abordat atât problematica relațiilor de colaborare dintre România și Belarus, cât și cele mai importante domenii de activitate din Belarus. De altfel, Excelența Sa a precizat faptul că Belarus analizează, în prezent, posibilitatea deschiderii unei companii producătoare de autobuze electrice în România. Această idee a fost expusă în contextul în care tractoarele utilizate în Belarus sunt produse în România, iar unele autobuze utilizate în orașe românești sunt produse în Belarus. Nu în ultimul rând, Excelența Sa a înaintat conducerii Consiliului Județean Dâmbovița un material privind companiile din Belarus și și-a exprimat deschiderea pentru stabilirea unor relații de colaborare între județul Dâmbovița și regiuni din țara sa. Având în vedere subiectele abordate, președintele Alexandru Oprea i-a lansat Excelenței Sale invitația de a vizita, în viitor, atât întreprinderi a căror activitate presupune realizarea de componente pentru industria auto, cât și Automecanica Moreni, cunoscută pentru producția sa în domeniul industriei de apărare. Vizita Excelenței Sale în județul Dâmbovița a continuat cu o deplasare la Parcul Industrial Priboiu, prilej cu care directorul parcului Ion Joița, a prezentat potențialul economic al zonei și deschiderea spre noi investiții, și s-a încheiat la Complexul Național Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște”, ne-a transmis Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița.