31.10.2018 00:21

"Am venit să rămân în Dâmbovița, nu să plec"


Galerie foto

❚ „Nu există reticențe, animozități, încercăm să-i aducem la masă cu noi pe toți liberalii care doresc să facă ceva, să schimbe ceva, să se implice în viața județului”, a declarat Virgil Guran, președintele PNL Dâmbovița

 

VIOLETA STANCIU

 


 

Virgil Guran a susținut ieri prima sa conferință de presă în calitate de proaspăt președinte al PNL Dâmbovița, funcție pe care o deține din data de 19 octombrie 2018! Primele sale cuvinte rostite ieri la Târgoviște au fost că a venit să rămână aici, nu să plece, așa cum au procedat cei dinaintea sa, în marea lor majoritate. Ba mai mult, acesta intenționează să se stabilească în județul Dâmbovița, unde vrea să-și cumpere și o casă. Nu de alta, dar nu mai este foarte mult timp până la viitoarele alegeri parlamentare, unde se pare că va candida, pentru Senat sau Camera Deputaților, de pe prima poziție. „Primul lucru pe care vreau să-l anunț este că am venit să rămân în Dâmbovița, nu să plec, așa cum s-a obișnuit lumea pe aici, să vină câte unul trimis de la Centru, să conducă vreo jumătate de an și să plece. Obiectivele noastre sunt foarte clare, în primul rând trecem la organizare, în al doilea rând vrem să rezolvăm problemele din organizațiile în care avem litigii, vrem să dezvoltăm organizațiile, să reprezentăm o opoziție pentru cei de la PSD. Știm că este un județ în care PSD este foarte puternic, dar asta nu înseamnă că noi nu ne putem dezvolta și nu putem să avem rezultate. O să fac o evaluare ca tot ceea ce a fost bun realizat înainte, de colegul nostru Caravețeanu, se va păstra și vom continua ceea ce a făcut el bun, ceea ce a făcut Gabriel Grozavu în perioada de interimat... la fel. Nu există reticențe, animozități, încercăm să-i aducem la masă cu noi pe toți liberalii care doresc să facă ceva, să schimbe ceva, să se implice în viața județului. O să vă ținem la curent cu acțiunile noastre. Nu intru în conflicte fără rost, nu îmi place bârfa, evaluez oamenii după ceea ce trebuie să realizăm... Nu mă deranjează și nu mă interesează ce se scrie rău despre mine, am o misiune pe care trebuie s-o îndeplinesc, vin cu drag în Dâmbovița, cunosc județul Dâmbovița...”, a declarat ieri Virgil Guran, președintele PNL Dâmbovița.