16.11.2020 00:21

Alina Mavrodin Vasiliu a primit distincția TVR 2 "Drag de România mea"

Alina Mavrodin Vasiliu a primit distincția TVR 2
Galerie foto

IOAN POPA

 


 

Ieri, de la ora 15.00, TVR 2 a difuzat o nouă ediție a celebrei emisiuni „Drag de România mea”, o gală de zile mari, în care mari artiști invitați au depănat amintiri și au redescoperit publicului puterea sacrificiului, valorile românești, precum și muzica românească de ieri și de azi. Printre invitatele de seamă ale lui Paul Surugiu s-a numărat și îndrăgita artistă Alina Mavrodin Vasiliu, care a fost onorată de realizatorii emisiunii cu o prezentare de excepție: „Formidabila Alina Mavrodin este o artistă polivalentă, care abordează multe genuri, având calități actoricești, fiind de altfel și o formidabilă ziaristă. Cântecul i-a definit viața și a făcut în așa fel încât, cu eleganță, să pășească pe noi trepte care să o împlinească. Este o luptătoare pentru promovarea romanței, dedicându- și de ani de zile tot timpul și priceperea aducerii mai aproape de public a acestui gen. Din 2016 a devenit directorul artistic al longevivului festival «CRIZANTEMA DE AUR», reușind, alături de soțul ei, Teodor Vasiliu, să revitalizeze acest etalon al culturii noastre. Nobilă, puternică și cultă, cu devotament pentru artă și frumos, stăpânind arta discursului, ea impresionează de fiecare dată prin ceea ce spune, ce cântă și prin felul în care se implică în activități culturale, promovând bunul gust si educația înaltă”. Alina Mavrodin a deschis microrecitalul de ieri cu romanța „Dragă toamnă” a celebrului compozitor Vasile Veselovski, pe versurile regretatului poet Mihai Maximilian, din albumul său, „Romanțe de aur”. A urmat un dialog emoționant cu Paul Surugiu despre puterea divină a romanței românești, gen muzical de patrimoniu al culturii naționale, despre longevitatea inegalabilă a minunatului Festival Național „Crizantema de aur” de la Târgoviște, despre povestea frumoasă prin care romanța i-a unit destinul cu cel al lui Teodor Vasiliu, reușind împreună să realizeze Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște, unic în România, și să editeze monografia „Istoria Crizantemei de aur”. Mărturisirea de credință a Alinei Mavrodin, făcută și în emisiunea de ieri, a fost aceea că artiștii români trebuie să onoreze cu responsabilitate patrimoniul cultural românesc și scena românească cu evenimente muzicale de calitate care să ofere publicului modele artistice demne de urmat. Și, nu în ultimul rând, Alina Mavrodin și-a mărturisit speranța că Ministerul Culturii și Comisia Națională a României pentru UNESCO vor reuși să includă Romanța în Patrimoniul Mondial UNESCO, proiect inițiat la Târgoviște de Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” împreună cu organizatorii Festivalului „Crizantema de aur”. Un alt moment muzical deosebit oferit ieri de Alina Mavrodin a fost melodia sensibilă „Povești de dragoste” din albumul cu același nume, realizat împreună cu Ovidiu Komornyik. În final, Alina Mavrodin și Paul Surugiu au interpretat în duet câteva refrene celebre, omagiind creația marilor compozitori români Ion Vasilescu, Ionel Fernic și Gherase Dendrino.

„Alina Mavrodin – profesionalism, dăruire, perseverență”

Distincția „Drag de România” i-a fost acordată Alinei Mavrodin Vasiliu din partea TVR 2 de Paul Surugiu, realizatorul emisiunii, „pentru fiecare clipă pusă în realizarea profesiei nobile, pentru profesionalism, dăruire și perseverență, pentru toate momentele minunate în care-ați strălucit, pentru cele viitoare, pentru longevitate, decență, seriozitate și minuni construite, contribuind, prin arta săvârșită, la definirea completă a României noastre. Simbol al artei românești, ne-ați făcut mândri de nenumărate ori și-ați demonstrat că orice e posibil. Celebritatea vă servește drept exponent, cuprinzându-vă talentul și activitatea într-un capitol important al lumii artistice autohtone!”. „Minunata distincție «Drag de România mea» va sta mereu la loc de cinste în casa mea! Mulțumesc ajutorului divin care ocrotește Festivalul Național de Romanțe «Crizantema de aur» de la Târgoviște ! Mulțumesc vibrantului artist Paul Surugiu, poetului de excepție Narcis Avădanei și minunatei lor echipe de la TVR 2! Romanța ne unește cu rugăciunea pentru a ne da puteri să slujim patrimoniul cultural românesc!”, a declarat Alina Mavrodin Vasiliu într-un mesaj emoționant postat aseară pe facebook.