14.10.2014 00:19

Alianța Creștin Liberală Dâmbovița a ales campania din ușă în ușă

Alianța Creștin Liberală Dâmbovița a ales campania din ușă în ușă
Galerie foto

❚ Anul acesta moda pare să fie propaganda electorală „door-to-door”, astfel încât partidele și alianțele au ales să promoveze candidatul mai puțin prin bannere și afișaj electoral și pun accent pe discuții și întâlniri cu oamenii ❚ După PSD și PMP, ACL și-a mobilizat susținătorii pe colegii electorale, cu ordin să ia la pas câte două-trei localități în fiecare zi ❚ ªi pentru că în ultima vreme s-a tot vehiculat ideea că ACL ar putea rămâne fără candidat, întrucât Klaus Iohannis ia în calcul varianta retragerii din cursa electorală, liderii ACL Dâmbovița au infirmat zvonul și susțin că Iohannis este și va rămâne candidatul Alianței

ANA MARIA POPESCU


În această campanie electorală este la modă propaganda „door-to-door” (din ușă în ușă)! Toate partidele politice din județul Dâmbovița, în această campanie pentru alegerile prezidențiale, au pus un accent scăzut pe promovarea candidaților prin afișaj electoral și s-au concentrat pe discuții cu oamenii fie în spații publice, fie la domiciliul fiecărui cetățean din municipiul Târgoviște și din localitățile județului.

Au ales varianta de campanie din „casă-n casă” Partidul Social Democrat și aliații său, dar și Partidul Mișcarea Populară, iar acum a anunțat că adoptă același mod de promovare electorală a candidatului și Alianța Creștin Liberală (ACL) care și-a mobilizat adepții pe colegii electorale, cu ordin să ia la pas câte două-trei localități în fiecare zi.

 

Personalitățile ACL, scoase „în prima linie” de campanie elctorală

Pe lângă discuțiile om la om, ACL Dâmbovița va organiza și o serie de evenimente la care va scoate „în prima linie” personalitățile celor două partide componente ale Alianței, PNL și PDL, mizând pe cele cu un procent crescut de popularitate.

Si pentru că în ultima vreme s-a tot vehiculat ideea că ACL ar putea rămâne fără candidat, întrucât Klaus Iohannis ia în calcul varianta retragerii din cursa electorală, liderii ACL Dâmbovița susțin că Iohannis este și va rămâne candidatul Alianței.

 

Organizare ACL pe colegii electorale

Ludovic Orban, co-președinte ACL Dâmbovița, a precizat:

„Suntem organizați pe colegii electorale. Felul de a face campanie este unul simplu, practic echipele de pe colegii se deplasează în campanie din casă în casă, abordând două-trei localități pe zi. Simultan, echipele de campanie vor fi prezente cam în 20-24 de localități. O să organizăm diferite evenimente, cu personalități din ACL. Vom face campanie în mod tradițional, din casă în casă, în zone în care trec mulți oameni, intersecții populate, piețe, parcuri. Facem o campanie de la om la om. Klaus Iohannis este candidat, candidatura i-a rămas definitivă. Klaus Iohannis este candidatul ACL”.

Totodată, Iulian Vladu, co-președinte ACL Dâmbovița, a arătat:

„E aceeași campanie pe care am făcut-o și la alegerile europarlamentare. Mergem și discutăm cu fiecare cetățean în parte, din fiecare localitate. Nu aducem cu forța cetățenii la adunări publice”.