06.10.2020 00:21

"Alegerile parlamentare trebuie menținute la termenul anunțat, de 6 decembrie"


Galerie foto

VIOLETA STANCIU


Vicepreședintele PSD Dâmbovița, Radu Popa, nu se află pe aceeași lungime de undă cu conducerea centrală a partidului! În timp ce președintele PSD, Marcel Ciolacu, s-a pronunțat deja pentru amânarea alegerilor parlamentare din cauza exploziei cazurilor de COVID 19 în țara noastră, vorbind chiar despre un proiect cu această destinație care să fie depus la Parlament, vicepreședintele PSD Dâmbovița, Radu Popa, este adeptul desfășurării alegerilor parlamentare la data stabilită, de 6 decembrie 2020. ,,Eu cred că alegerile trebuie menținute la termenul anunțat de 6 decembrie. Cred că o eventuală explozie a cazurilor ar necesita o consultare între epidemiologi, Guvern și specialiștii Ministerului Sănătății. V-aș spune că minciuna asta lansată în spațiul public, de Iohannis și de Orban, potrivit căreia nu se știe ce se poate întâmpla dacă se prelungește mandatul actualului Parlament, trebuie oprită, pentru că art. 62 din Constituția României spune așa ,,Camera Deputaților și Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani care se prelungește de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgență până la încetarea acestora”. În fine, art. 4 spune că ,,alegerile pentru Camera Deputaților și pentru Senat se desfășoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului. În consecință, în 3 luni de la amânare, dacă nu intervine o situație de urgență sau de necesitate actualele mandate ale parlamentarilor sunt nule. Deci spaima președintelui Iohannis și a premierului său este falsă. Cred că trebuie să ținem alegerile la data anunțată de Parlament, 6 decembrie”, a declarat vicepreședintele PSD Dâmbovița, Radu Popa, la conferința de presă de ieri de la PSD Dâmbovița.