20.08.2014 08:09

Ai greșit, Gâlmă!

Ai greșit, Gâlmă!
Galerie foto

COSTIN MIHAI

 


 

Cred că Remus Gâlmencea va fi demis de la FC Aninoasa și chiar îmi pare rău. E păcat că s-a ajuns aici, mai ales că vorbim despre o fostă glorie a fotbalului târgovi ștean și despre un antrenor în devenire, cu reale calități. Orice ar fi spune Gâlmă se întoarce împotriva lui, pentru că a lucrat neatent.

{GOOGLE_AD_BOX1} 

S-a temut prea tare de meciul cu Flacăra și a încercat să-l evite, în speranța unei rejucări, câștigând timp pentru a-și întări lotul. Nu e exclus să fi primit inclusiv asigurări în acest sens, astfel că defecțiunea mijlocului de transport devenea pretextul clasic pentru a obține ce și-a dorit, o banalitate pentru cei de la AJF Dâmbovița.

 

Ghinionul lui nu am fost noi, care am intrat puternic pe subiect, ci faptul că a sfidat un club cu greutate în fotbalul dâmbovițean. Flacăra Moreni are un manager serios și exigent în persoana lui Gabi Paraschiv, plus suporteri mulți și foarte activi, cu personalitate, care nu se lasă păcăliți și nici călcați în picioare.

 

La Moreni nu s-a cicatrizat nici acum rana din sezonul trecut, când Aninoasa a fost favorizată de AJF Dâmbovița să câștige campionatul la Liga a IV-a, mai precis de Comisia de Competiții și Disciplină, prezidată de Vasile Stroe. Probabil că nu s-ar fi făcut atâta vâlvă dacă Aninoasa nu s-ar fi prezentat la Cătunu sau la Urziceanca, în schimb cu Flacăra s-a creat deja o rivalitate frumoasă, iar meciul de la Moreni a stârnit un interes enorm, dovadă cei aproape 1.000 de oameni prezenți în tribune. Orice ar spune Gâlmă, e greu de crezut.

 

Echipa din Aninoasa putea ajunge într-o oră la Moreni, chiar dacă autocarul s-ar fi defectat la ieșirea din Târgoviște. Nu a solicitat ajutorul primarului Maricescu, nu a informat oficialii meciului și nici pe adversari, a încercat doar să se acopere de documente și parafe, pentru a obține o rejucare. Pe care nu o merită, iar Aninoasa chiar trebuie să piardă acest meci, pentru ca antrenorul ei să învețe ceva din această întâmplare.

 

Poate vor lua aminte și alții, poate vor deveni mai corecți și cei de la AJF Dâmbovița, e încă un semnal că vremurile se schimbă și că oamenii nu mai acceptă șmecheriile în fotbal. Mi-ar părea rău pentru Gâlmă să fie dat afară de la Aninoasa, dar și-a făcut-o cu mâna lui!