15.08.2019 00:17

Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului sau Sfântă Măria Mare (15 august) este sărbătoarea în amintirea zilei în care Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria şi-a încredinţat sufletul în braţele Domnului, iar după o pioasă tradiţie a fost mutată cu trupul la cer, ca “Împărăteasă şi Doamnă”. Din punct de vedere istoric se pare că este cea mai veche sărbătoare închinată Maicii Domnului. Tradiţia creştină ne spune că Maica Domnului a mai trăit în jur de unsprezece ani după Înălţarea lui Iisus la cer, în casa Apostolului Ioan, înconjurată de dragostea şi preţuirea ucenicilor. Vestea mutării de pe pământ la cer este adusă cu trei zile înainte de arhanghelul Gavriil. La auzul acestora, tresăltând de bucurie, s-a pregătit duhovniceşte pentru această “mutare la Viaţă”, ea fiind “Maica Vieţii” prin rugăciune şi milostenie. Sfinţii Apostoli, aflaţi atunci la propovăduire, au fost îndrumaţi de Duhul Sfânt să se întoarcă la Ierusalim, ca să conducă pe ultimul drum pământesc pe aceea care a născut pe Învăţătorul lor iubit. O dată cu oamenii, soborul îngerilor a venit din slava cerurilor, ca să-i aducă cinstirea cuvenită celei care a născut în chip supranatural pe Hristos Domnul. Trupul i-a fost înfăşurat în giulgiuri, cum se obişnuia la evrei şi aşezat în mormânt nou de piatră, în Ghetsimani. Tot Tradiţia spune că apostolul Toma a sosit după trei zile de la înmormântare, şi dorind să vadă mormântul, l-au descoperit gol ca o mărturie privitoare la înălţarea cu trupul la cer a Născătoarei de Dumnezeu. Învăţătura ortodoxă despre Maica Domnului este una dintre cele mai frumoase învăţături dogmatice ale ortodoxiei, cuprinsul ei vorbind despre o persoană dintre cele mai scumpe şi iubite de către oameni: Fecioara Maria, Maica adevărată nu numai a Domnului nostru Iisus Hristos, ci şi a tuturor creştinilor. Ea stă în centrul preocupărilor dumnezeieşti şi omeneşti, de la prima cădere a protopărinţilor în rai, ea se naşte plină de dar, la zorii unei vieţi noi pentru omenire; ea zămisleşte Lumina lumii, pe Domnul nostru Iisus Hristos, şii dă viaţă; ea-L urmează în lume, plină de iubirea cea mai curată şi tot ea îl însoţeşte până la cruce. Mamă adevărată a întregului neam omenesc, ocupă un loc important în iconomia mântuirii neamului omenesc, fiind vasul ales care a purtat în pântece şi a născut pe Mântuitorul lumii, fiind Născătoare de Dumnezeu şi punctul de plecare a împăcării omului cu Dumnezeu. Căci, Fecioara Maria, zămislind în pântece de la Duhul Sfânt naşte după trup pe Dumnezeu-Fiul. Ca o primă condiţie care premerge dar şi ca o consecinţă care decurge din rolul de Născătoare de Dumnezeu, este sfinţenia sa personală, a cărei expresie imediată este pururea fecioria Maicii Domnului. După mărturisirile Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii, Biserica Ortodoxă a mărturisit şi a apărat totdeauna învăţătura despre pururea fecioria Maicii Domnului, afirmând că Ea a fost fecioară înainte de naştere, în timpul naşterii şi după naşterea lui Iisus Hristos. De-a lungul timpului învăţături greşite au atacat preacinstirea Maicii Domnului, însă prin sinodul al VII-lea ecumenic, Biserica investeşte cu autoritate de dogmă supravenerarea Maicii Domnului, aşezând-o deasupra sfinţilor şi chiar a îngerilor, cărora le acordăm numai venerare, numind-o “mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii”. Pentru neamul omenesc Maica Domnului are puterea de a îndupleca pe Fiul ei, fiind Mijlocitoarea căreia îi cerem nu numai să se roage pentru noi, ci ea însăşi să ne ajute. Amin.

Pr. Mihai Mănoiu, Parohia Doiceşti