15.09.2020 00:17

Adeverințele școlare pentru reintrarea în colectivitate

VIOLETA STANCIU


Prin intermediul unui comunicat de presă, președintele Asociației Medicilor de Familie Dâmbovița, dr. Ileana Dumitrescu a ținut să vină cu câteva precizări referitoare la deschiderea cursurilor și obligația copiilor de a prezenta documentele medicale solicitate de unitățile de învățământ în această perioadă, conform adresei MS nr.1329 din10.09.2020. Reprezentanta medicilor de familie din județul Dâmbovița spune că doar pentru copiii care intră într-un nou ciclu de învățământ (grupa mică grădiniță, clasa 0, clasa a V-a, clasa a IX-a) sunt necesare adeverințe de intrare în colectivitate (care se emit doar în cazul în care nu au fost eliberate la înscriere și care se eliberează în cursul primei luni de școală). În ceea ce privește avizele epidemiologice, acestea se eliberează: 1. doar după ce copilul/elevul a lipsit minim 3zile din motive medicale; 2. la plecarea în tabere. ,,Adeverințele pentru educație fizică se eliberează, în funcție de programul cabinetului, după începerea școlii”, a declarat dr. Ileana Dumitrescu, președintele Asociației Medicilor de Familie din județul Dâmbovița.