07.10.2020 00:16

Activități reduse la DGASPC Dâmbovița

Activități reduse la DGASPC Dâmbovița
Galerie foto

❚ Aceste măsuri de reducere a numărului de activități au fost luate în principal pentru protejarea beneficiarilor din centrele aflate în subordinea instituției pe care o reprezintă, dar și pentru protejarea personalului


ȘTEFAN KHALIL


În acest an, din cauza pandemiei de coronavirus, mai multe activități ale instituției Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Dâmbovița, au fost reduse! Potrivit directorului general DGASPC Dâmbovița, Cristina Bucur, aceste măsuri de reducere a numărului de activități au fost luate în principal pentru protejarea beneficiarilor din centrele aflate în subordinea instituției pe care o reprezintă, dar și pentru protejarea personalului. Totuși, speciali știi din domeniul asistenței sociale au fost în continuare alături de beneficiari, oferindu-le aceeași protecție și îngrijire ca până acum. Sprijinul personalului l-au primit în continuare și beneficiarii care dispun de servicii la domiciliu. „În contextul actual al pandemiei de COVID-19, printre problemele cu care se confruntă serviciile sociale se numără și reducerea în unele cazuri a activității centrelor de zi din cauza vulnerabilității beneficiarilor și limitarea mobilității în teritoriu a specialiștilor din domeniu, având în vedere lipsa materialelor corespunzătoare de protecție și riscul la care pot fi supuși atât beneficiarii cât și angajații. În această perioadă însă speciali știi din domeniul asistenței sociale au oferit în continuare sprijinul necesar, incluzând realizarea de evaluări ale nevoilor, facilitarea accesului la sprijinul oferit la domiciliu sau la servicii specializate, protecția copiilor și a adulților și mobilizarea comunităților în jurul problemelor sociale, fără a se pune în pericol pe ei înșiși, familiile lor sau comunitatea”, a declarat directorul DGASPC Dâmbovița, Cristina Bucur.