27.11.2015 00:05

Activitatea merge mai departe la CSU Târgoviște

Activitatea merge mai departe la CSU Târgoviște
Galerie foto

❚ Dacă la fete antrenamentele decurg normal, fiind coordonate de Adrian Apostol, chiar și trei dintre tinerii implicați în tragicul accident de la Rm. Sărat au reluat pregătirea ❚ „Își mai pierd din concentrare la antrenamente, dar e foarte important pentru ei să participe la ele, să depună efort, pentru a încerca să iasă din acea stare depresivă pe care ți-o dă o asemenea tragedie”, spune profesorul Apostol

COSTIN MIHAI


Tragedia care a lovit echipa de hanbdal CSU Târgoviște nu a oprit și activitatea clubului. Chiar dacă trei handbaliști au decedat într-un accident rutier, în timp ce se întorceau dintr-o deplasare din Moldova, alți doi sunt spitalizați, iar antrenorul Aurel Iancu se află în continuare într-o stare gravă, sportivii nu au abandonat. Dacă la fete antrenamentele decurg normal, fiind coordonate de Adrian Apostol, chiar și trei dintre tinerii implicați în tragicul accident de la Rm. Sărat au reluat pregătirea.

„Își mai pierd din concentrare la antrenamente, dar e foarte important pentru ei să participe la ele, să depună efort, pentru a încerca să iasă din acea stare depresivă pe care ți-o dă o asemenea tragedie. Meciurile din etapa trecută au fost amânate, însă sâmbătă ar trebui să jucăm la fete ultimul meci al turului, acasă, cu Plopeni. Conducătorii echipei adverse au crezut că nu se mai dispută meciul și le-au dat liber sportivelor. Aștept un răspuns de la federație, să vedem ce va decide. La băieți e clar că și meciul de duminică va fi amânat”, sunt informațiile prezentate de Adrian Apostol, antrenor de handbal în cadrul Clubului Sportiv Școlar Târgoviște.