04.09.2019 00:17

Activitate agricolă din belșug la Raciu

Activitate agricolă din belșug la Raciu
Galerie foto

❚ Prelucrarea pământului este una dintre activitățile principale ale locuitorilor din comuna dâmbovițeană, fiind practicată chiar și de tineri ❚ ,,Unii dintre ei au acum în derulare proiecte pe fonduri europene, alții accesează pe măsura 6.3, în urma căreia primesc o sumă totală de 15 mii de euro“, a declarat Vasile Grădinaru, primarul comunei Raciu


ȘTEFAN KHALIL


În comuna Raciu prelucrarea și îngrijirea pământului reprezintă una dintre principalele activități ale locuitorilor! Edilul Vasile Grădinaru ne-a confirmat că foarte mulți cetățeni din comuna pe care o conduce au activitatea principală prelucrarea pâmântului, acest lucru regăsindu-se foarte des și în rândul tinerilor din localitate, care accesează fonduri europene. ,,Unii dintre ei au acum în derulare proiecte pe fonduri europene, alții accesează pe măsura 6.3, în urma căreia primesc o sumă totală de 15 mii de euro. În general se lucrează foarte mult, avem activitate agricolă din belșug’’, a declarat primarul comunei Raciu Vasile Grădinaru. Atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice din Raciu apelează la fondurile europene pentru prelucrarea pământurilor din localitate. Vasile Grădinaru a mai precizat faptul că sunt oameni care au concesionat terenuri și au făcut contracte cu cei care au utilaje agricole pentru a prelucra pământul cu acestea. În acest an au fost accesate doar fonduri pe măsura 6.3, cea de 15 mii de euro. ,,Pe măsura 40 de mii de euro nu au fost fonduri în acest an, așa că fermierii au fost obligați să se orienteze la măsura 6.3 pentru a obține o sursă de finanțare’’, a mai spus edilul Vasile Grădinaru.