29.12.2014 00:18

Accidentul din 22 decembrie, încheiat cu o tragedie

Accidentul din 22 decembrie, încheiat cu o tragedie
Galerie foto

❚ Fetița accidentată pe trecerea de pietoni, pe când se îndrepta cu tatăl ei spre Parcul Chindia la spectacolul lui Moș Crăciun, s-a stins din viață după cinci zile de comă profundă și a fost ieri înmormântată ❚ Tatăl se află încă pe patul de spital de la Târgoviște

CORVIN DUMITRICĂ


Lacrimi și durere, ieri, la Târgoviște. Andreea Patricia, fetița accidentată pe o trecere de pietoni în seara de 22 decembrie, a fost condusă pe ultimul drum de familie, rude, colegii de clasă și dirigintă. Înmărmurită de durere, la ceremonia funerară a participat și mama copilei, tatăl fiind în spital, și el accidentat odată cu fetița sa.

Cei doi au fost izbiți de un autoturism cu două zile înainte de Crăciun, chiar când traversau strada spre Parcul Chindia din Târgovi ște, unde voiau să ajungă la spectacolul lui Moș Crăciun. Fetița a fost în comă profundă timp de cinci zile și, din nefericire, încă de la internare, medicii de la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni din București nu i-au dat șanse de supraviețuire.

De înmormântare s-a ocupat mătușa și nașa fetiței, Emilia Gîju, împreună cu colegii tatălui de la Garnizoana Târgoviște și comandantul unității, Nicolae Antonie.