22.08.2018 00:18

Accident teribil la Dragodana

Accident teribil la Dragodana
Galerie foto

*O șoferiță, în vârstă de 38 de ani, din Răscăeți, a pierdut controlul asupra volanului și s-a izbit de un stâlp de susținere a rețelei electrice și, ulterior, de gardul unui imobil, mașina răsturnându-se cu totul

*Au intervenit echipaje de la Poliție, Ambulanță și ISU, inclusiv pentru descarcerare

 

A.V.


 

Ieri, pe Drumul Național 72, în dreptul localității Dragodana, o șoferiță, în vârstă de 38 de ani, din Răscăeți, a pierdut controlul asupra volanului și s-a izbit de un stâlp de susținere a rețelei electrice și, ulterior, de gardul unui imobil.

În urma impactului, din care au rezultat 2 victime, mașina s-a răsturnat cu totul, însă, ca prin minune, cei doi pasageri au scăpat doar cu răni ușoare, cel puțin la prima vedere. Este vorba despre șoferiță și un pasager, cel din urmă având vârsta de 15 ani.

Un echipaj de poliție și unul al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița s-au deplasat la fața locului, fiind solicitată intervenția unui echipaj de descarcerare al ISU. Circulația s-a derulat, o perioadă, doar pe un singur sens, în timpul cercetărilor la fața locului.

Din primele date, polițiștii spun că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Cele două victime au fost transportate la spital pentru investigații medicale.